15 septembrie 2026

Fițe de Tenerife

Din nou s-a divizat lumea în două tabere: ăia care se uită la Insula iubirii și ăia care nu. Eu sunt una din ăia care se uită. Îmi place să stau să analizez comportamentele lor, dar, sincer, mă interesează aproape la fel de mult și reacția publicului. Pentru că uneori spectacolul din jurul emisiunii este mai interesant decât emisiunea în sine.

Încep cu Marcel, ispita care în sezonul 8 a fost un caracter destul de interesant. Cam pampălău, să fim serioși, dar într-un fel simpatic și suficient de autentic încât să prindă la public. Acum a apărut în postura de bărbat căsătorit, alături de Armina, într-un cuplu care pare să fi venit pe insulă cu o misiune foarte clară: să ne explice tuturor cât de jos sunt restul oamenilor și cât de sus sunt ei.

Nevastă-sa, o figurantă de o aroganță atât de obositoare încât la un moment dat începi să te întrebi de ce naiba au mai venit la emisiune. Pentru cei care nu știu, Marcel și Armina vorbesc despre ispite de parcă au fost coborâte direct din Olimp și au nimerit accidental printre muritori. Și internetul, nu a dezamăgit...

Știți vorba aia: „Dacă tăceai, filozof rămâneai”?

Doamna aparent are un trecut despre care internetul a început să vorbească, iar discursul ei despre Philip Plein, Tenerife și viața printre bogați începe să sune destul de amuzanf când îl pui lângă atitudinea asta de „noi suntem altă categorie de oameni”.

Și aici nici măcar nu mă interesează că a fost escortă, dacă a lucrat în Tenerife sau dacă mâine aflăm că a vândut scoici pe plajă. Nu meseria mi se pare relevantă. Dar ipocrizia!!! The fucking audacity! 

Poți să fii escortă, poți să fii stripper, poți să fii porn star, poți să fii contabil sau poți să fii de bani gata. Niciuna dintre ocupațiile astea nu îți dă automat clasă, inteligență, educație sau bun-simț.

Și acum apare Narcis în peisaj: Ispita despre care internetul a descoperit că ar avea și el un trecut în industria pornografică și care, aparent, a reușit să provoace o mică explozie colectivă în mediul online. Doar că reacțiile au fost foarte pozitive.

Narcis nu a intrat în emisiune cu energia aia de aroganf. Din contră, din primele episoade a dat impresia unui om educat, calm, atent la ce spune și, mai ales, capabil să poarte o conversație fără să simtă nevoia să umilească pe cineva ca să se simtă el mai important.

Și atunci avem doi oameni cu un trecut pe care internetul îl poate transforma foarte ușor în bârfă: Unul este perceput pozitiv, celălalt este făcut praf.

Până la urmă, nu trecutul te face să pari prost, ci comportamentul prezent o face.

Poți să fi făcut sex pentru bani și să fii un om decent, să fi apărut în filme porno și să ai mai multă educație și bun-simț decât oameni care se laudă cu statutul lor social. Poți să nu ai niciun astfel de trecut și să fii, pur și simplu, un bou cu acte în regulă.

De fapt, postarea nu este despre Insula iubirii, dar nici despre sex work. Este vorba despre clasă și nu clasa socială. Aia se poate cumpăra, afișa, împrumuta și posta pe Instagram.

Vorbesc despre clasa aia pe care nu o poți cumpăra cu o geantă scumpă, o vacanță în Tenerife sau o poză lângă un om bogat. Clasa de a nu simți nevoia să-i faci pe alții mici ca să pari tu mare.

Există o diferență enormă între „am ajuns într-un anumit punct al vieții mele” și „sunt mai bun decât oamenii care n-au ajuns unde am ajuns eu”.

Una este evoluție si a doua este nesiguranță îmbrăcată în haine scumpe și figuri.

Iar internetul nu pare să aibă o problemă cu sex work-ul în sine. Are o problemă cu oamenii care se cred superiori și apoi află că trecutul lor nu este chiar atât de imaculat pe cât voiau să-l vândă.

Iar când te apuci să judeci oamenii din jur pentru că sunt „ispite”, „proaste”, „curve”, „scroafe” sau „nimeni”, ar fi bine să fii foarte sigur ca sa nu cazi de pe piedestalul acela înalt pe care te-ai cocoțat.

Internetul are un talent extraordinar de a te taxa exact când începi să te crezi prea important. Și asta e una dintre puținele lecții utile pe care le poți scoate dintr-un sezon de Insula iubirii:

Nu te face de râs faptul că ai un trecut. Te face de râs să te folosești de trecutul altora ca să-ți construiești superioritatea, în timp ce propriul tău trecut stă cu mâna pe clanță și așteaptă să intre în cadru.

14 septembrie 2026

Limite si siguranta

În orice relație, fie ea monogamă sau poliamoroasă, e sănătos să existe o listă de limite despre care partenerii să vorbească și pe care să le revizuiască periodic.

De ce? Pentru că o conversație purtată acum câteva luni sau acum un an nu rămâne neapărat la fel de relevantă pentru totdeauna. În timp, informația se poate „degrada”: ceea ce era o limită foarte strictă poate deveni mai flexibil, în timp ce un lucru care înainte părea ușor de gestionat poate ajunge să aibă nevoie de mai multă atenție.

Oamenii se schimbă, relațiile se schimbă, contextul se schimbă, iar limitele pot să se schimbe odată cu ele.

De aceea, e util ca din când în când să redeschidem această conversație și să verificăm dacă ceea ce am stabilit încă reflectă ceea ce simțim și avem nevoie în prezent.

Poate că o limită rămâne exact la fel, poate că una devine mai relaxată sau poate că apare o limită nouă, pentru că între timp am descoperit că un anumit lucru ne afectează mai mult decât credeam.

Este important să spunem ceva foarte clar: limitele nu sunt negocieri.

O limită nu este o propunere pe care partenerul trebuie să o accepte sau să o considere suficient de rezonabilă. Nu trebuie să convingi pe nimeni că limita ta este justificată și nici nu ești obligat să oferi o explicație care să facă limita validă. Poți spune „asta nu este în regulă pentru mine” fără să construiești un dosar de argumente în jurul acestei afirmații.

Asta nu înseamnă că într-o relație nu negociem niciodată. Negociem foarte multe lucruri: programul, timpul petrecut împreună, responsabilitățile, modul în care facem anumite lucruri. Dar o limită personală nu devine mai legitimă pentru că celălalt trebuie să aprobe motivul din spatele ei.

Partenerul poate să nu înțeleagă limita sau chiar să nu fie de acord cu ea. Poate chiar să considere că ar putea funcționa altfel, dar nu are nevoie să fie de acord cu limita ta pentru ca ea să existe.

În același timp, faptul că o limită este fermă nu înseamnă că relația trebuie să continue cu orice preț în jurul ei. Uneori două persoane pur și simplu descoperă că au limite, nevoi sau valori incompatibile, iar asta este o informație importantă despre relație, nu un eșec al comunicării.

Revizuirea periodică a limitelor este sănătoasă tocmai pentru că ne permite să descoperim aceste lucruri înainte ca ele să se transforme în resentimente, frustrări sau încălcări repetate.

Este și o formă de grijă față de celălalt. Înseamnă să nu presupunem că persoana de lângă noi se simte astăzi exact cum se simțea atunci când am avut ultima conversație despre limite.

Într-o relație sănătoasă, avem voie să spunem că ceva nu ne mai deranjează. Dar avem la fel de mult dreptul să spunem că ceva care înainte era în regulă pentru noi nu mai este.

Nu trebuie să ne fie rușine că ne-am schimbat limitele. Nu trebuie să demonstrăm că avem un motiv „suficient de bun”. Și nu trebuie să așteptăm să fim răniți ca să avem voie să punem o limită nouă.

Limitele nu sunt pedepse și nu sunt instrumente de control. Sunt repere despre ceea ce putem și nu putem accepta într-o relație.

Iar faptul că le discutăm periodic poate fi unul dintre modurile prin care avem grijă ca acordurile dintre noi să rămână vii, clare și relevante pentru oamenii care suntem acum, nu doar pentru cei care eram atunci.