În orice relație, fie ea monogamă sau poliamoroasă, e sănătos să existe o listă de limite despre care partenerii să vorbească și pe care să le revizuiască periodic.
De ce? Pentru că o conversație purtată acum câteva luni sau acum un an nu rămâne neapărat la fel de relevantă pentru totdeauna. În timp, informația se poate „degrada”: ceea ce era o limită foarte strictă poate deveni mai flexibil, în timp ce un lucru care înainte părea ușor de gestionat poate ajunge să aibă nevoie de mai multă atenție.
Oamenii se schimbă, relațiile se schimbă, contextul se schimbă, iar limitele pot să se schimbe odată cu ele.
De aceea, e util ca din când în când să redeschidem această conversație și să verificăm dacă ceea ce am stabilit încă reflectă ceea ce simțim și avem nevoie în prezent.
Poate că o limită rămâne exact la fel, poate că una devine mai relaxată sau poate că apare o limită nouă, pentru că între timp am descoperit că un anumit lucru ne afectează mai mult decât credeam.
Este important să spunem ceva foarte clar: limitele nu sunt negocieri.
O limită nu este o propunere pe care partenerul trebuie să o accepte sau să o considere suficient de rezonabilă. Nu trebuie să convingi pe nimeni că limita ta este justificată și nici nu ești obligat să oferi o explicație care să facă limita validă. Poți spune „asta nu este în regulă pentru mine” fără să construiești un dosar de argumente în jurul acestei afirmații.
Asta nu înseamnă că într-o relație nu negociem niciodată. Negociem foarte multe lucruri: programul, timpul petrecut împreună, responsabilitățile, modul în care facem anumite lucruri. Dar o limită personală nu devine mai legitimă pentru că celălalt trebuie să aprobe motivul din spatele ei.
Partenerul poate să nu înțeleagă limita sau chiar să nu fie de acord cu ea. Poate chiar să considere că ar putea funcționa altfel, dar nu are nevoie să fie de acord cu limita ta pentru ca ea să existe.
În același timp, faptul că o limită este fermă nu înseamnă că relația trebuie să continue cu orice preț în jurul ei. Uneori două persoane pur și simplu descoperă că au limite, nevoi sau valori incompatibile, iar asta este o informație importantă despre relație, nu un eșec al comunicării.
Revizuirea periodică a limitelor este sănătoasă tocmai pentru că ne permite să descoperim aceste lucruri înainte ca ele să se transforme în resentimente, frustrări sau încălcări repetate.
Este și o formă de grijă față de celălalt. Înseamnă să nu presupunem că persoana de lângă noi se simte astăzi exact cum se simțea atunci când am avut ultima conversație despre limite.
Într-o relație sănătoasă, avem voie să spunem că ceva nu ne mai deranjează. Dar avem la fel de mult dreptul să spunem că ceva care înainte era în regulă pentru noi nu mai este.
Nu trebuie să ne fie rușine că ne-am schimbat limitele. Nu trebuie să demonstrăm că avem un motiv „suficient de bun”. Și nu trebuie să așteptăm să fim răniți ca să avem voie să punem o limită nouă.
Limitele nu sunt pedepse și nu sunt instrumente de control. Sunt repere despre ceea ce putem și nu putem accepta într-o relație.
Iar faptul că le discutăm periodic poate fi unul dintre modurile prin care avem grijă ca acordurile dintre noi să rămână vii, clare și relevante pentru oamenii care suntem acum, nu doar pentru cei care eram atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu