Mi-am dorit foarte mult un copil, dar nu a fost nici momentul si nici persoana potrivita. La inceputul acestui an am decis sa incerc din nou...
Deoarece nu am prea citit pe internet experienta unei mamici pe saptamani, am hotarat ca sa scriu un jurnal de sarcina cu experientele prin care trec.
Primul control medical:
M-am simtit pierduta la inceput, nu am stiut ce se intampla, eram putin speriata de ideea ca o sa avem un bebe asa ca a doua zi am sunat la spitalul de maternitate pentru informatii. Primul lucru care m-a intrebat a fost daca doresc sa fac avort; i-am spus ca doresc sa il pastrez, iar in momentul acela si-a schimbat tonul vocii si mi-a oferit toate informatiile de care am avut nevoie. A fost foarte amabil, desi nu stia cu cine vorbeste, era bucuros ca doresc acest mic sufletel.
M-am dus direct la maternitate, la policlinica unde am fost foarte bine primita de catre personal. Medicul meu este grec, foarte amabil, mi-a lasat numarul lui de telefon pentru a il suna in caz de orice intrebare sau problema.
Am facut un eco si era clar, eram in 5 saptamani. A spus ca este destul de mic si sa vin urmatoarea saptamana pentru inca un control. Am fost cea mai fericita persoana de pe lume, radiam de fericire, toata ziua am avut un zambet pe mecla pe care nu mi-l putea sterge nimeni.
6 saptamani:
Medicul mi-a facut o lista cu analizele necesare. Mi-a spus ca o parte sunt asigurate, iar o parte nu sunt. Am decis sa merg la Medlife si sa rezolv problema. Doamna de acolo mi-a recomandat ca sa mai astept putin deoarece nu sunt inca fonduri si sa sun cu cateva zile inainte sa intre, dar am decis ca sa fac cele care oricum trebuia platite.
Am facut hepatita C, toxoplasmoza, rubeola si cytomegalovirus. Am intrat putin in panica cand am vazut ca am vazut ca mi-a iesit toxoplasmoza, rubeola si cytomegalovirus pozitiv. Am crezut ca va trebui sa renunt la sarcina, dar m-a calmat doctorul meu si mi-a explicat ca aceea sunt defapt anticorpii ramasi dupa ce am avut de aface cu bolile respective in trecut. A spus ca nu este nimic grav.
7 saptamani:
Ma simt obosita, imi vine sa dorm continuu si simt ca nu dau randament la servici. Lucrez de noapte, dar asta nu ma deranjeaza atat de mult, dar oboseala, lipsa poftei de mancare se simte. Eram in drum spre servici si simt cum imi vine sa vomit asa ca i-am dat direct in iarba. A fost un moment foarte penibil pentru ca m-a vazut cineva si a inceput sa ma ia la intrebari de cum ma cheama, unde merg si unde stau. I-am explicat care este situatia si a mers mai departe si se mai uita la mine cum mergeam pe patru carari. A fost dragut din partea lui, iar penibil din partea mea.
Saptamana 14:
I-am spus unei prietene ca sunt insarcinata si mi-a recomandat sa fac o cerere oficiala cum ca sunt insarcinata cu scrisoare de la medic. Un lucru care eu nu stiam ca trebuie facut, iar nici un angajator nu o sa iti spuna.
Acea cerere imi ofera protectie la locul de munca. Oficial ei nu au nici un drept sa ma dea afara si imi ofera anumite beneficii. I-am cerut si numar de inregistrare, care nu l-am primit de la sefi. In caz ca va este de folos aceasta informatie va atasez si un exemplu de cerere:
Domnule director,
Subsemnata ……, angajata la …….., in functia de …….., posesoare a C.I. seria …….. nr. …….., C.N.P. …….., va aduc la cunostinta faptul ca sunt insarcinata in ….. saptamani/luni.
Prin prezenta cerere, va rog sa luati in evidenta situatia mea, respectand normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 96/2003 privind protectia maternitatii la locul de munca, precum si toate normele legislative in vigoare.
Totodata, conform OUG nr. 96/2003, art. 7, alin. (1), va rog sa transmiteti copii ale documentelor atasate care atesta starea mea fiziologica de graviditate catre medicul de medicina muncii si Inspectoratul Teritorial de Munca.
Va atasez adeverinta eliberata de medicul ginecolog / de familie …….. in data de …………
Va multumesc.
Cu respect/stima/consideratie, Data,
……..
Saptamana 15:
Greturile de dimineata isi spun cuvantul. Foarte rar vomit mancare, mai mult saliva. Eram la servici dupa o tura de 12 ore. Mi s-a facut rau si am mers la baie sa vomit. In voma am vazut un fir de sange proaspat. Nu i-am dat foarte multa importanta, dar i-am spus si prietenului meu. Poate mi s-a parut, poate era de la jeleuri...
A doua zi aceeasi poveste, dar sangele din voma era destul de mult. Am urlat la prietenul meu sa vina si a spus ca mergem la spital direct. L-am sunat pe ginecologul meu care a recomandat sa mergem la maternitate la urgenta sa vedem daca al mic este in regula apoi sa mergem la judetean la urgenta. Zis si facut. Piciul era ok, misca foarte mult in burtica si m-am linistit. Medicul de garda mi-a spus ca este posibil sa fie o iritatie pe esofag la cum ma fortez si ca as putea sa iau ceva impotriva greturilor de dimineata si sa incerc sa nu mai vomit.
Saptamana 16:
Medicul mi-a eliberat o adeverinta pentru un program mai scurt. Inaintez in sarcina si mi-e din ce in ce mai greu, iar programul meu nu este foarte sanatos pentru micut. A spus ca trebuie sa ii predau o copie si la medicul meu de familie.
I-am spus sefei de situatie si i-am aratat hartia de la medic. I-am spus ca o sa ii fac cererea si ca o sa ii predau o copie. Ea nu i-a dat importanta si a zis ok.
Am plecat in delegatie. A fost foarte fancy totul, m-am simtit bine, dar facusem o toxinfectie alimentara. Nu a fost nimic grav, dar superiorii mei au uitat ca sunt insarcinata si am facut multe poze in ploaie pe plaja, lucru care m-a cam afectat la sanatate. Sa aveti grija si sa nu lasati sefii sa va exploateze. Sanatatea voastra si a copilului este mai importanta decat orice.
Saptamana 17:
Ajungem acasa, in 5 zile am schimbat 3 avioane si doua busuri. A fost obositor, dar nu a fost foarte rau.
Cand am intrat in tura le-am predat foaia promisa, iar sefii s-au suparat foarte tare pe mine din cauza aceasta. Au inceput sa urle la mine si sa ma ameninte ca vor face tot posibilul sa ma dea afara (desi nu pot din punct de vedere legal), dar avand in vedere ca traim in Romania si ca salarul meu era jumatate pe contract si jumatate pe sub mana, au decis ca sa nu ma mai plateasca acea suma in plus si nici sa nu ma mai plateasca timp de 2 luni pe motiv ca am luat avans de la ei si isi vor banii cat mai repede.
Ce m-a deranjat a fost faptul ca sefa nu a mai recunoscut ca sa ii fi dat acea foaie sa o citeasca, iar apoi a avut tupeul jegos ca sa imi spuna ca sa ii spun multumesc ca nu m-a dat afara inainte sa ii dau acea cerere care trebuia inregistrata la ITM.
Prietena mea m-a salvat, daca nu era ea, eu in momentul acea nu aveam loc de munca si nesiguranta zilei de maine.
Dupa acea altercatie cu sefii m-am simtit extraordinar de rau, am vomitat de 3 ori si mi-a dat sangele pe nas, lucru care nu mi s-a intamplat niciodata. Cel mai groaznic a fost cand am inceput sa vomit din nou acel lichid galben de la bila care are un gust atat de rau incat ma face sa vomit si mai mult. A fost o experienta foarte traumatizanta pentru mine si sper sa nu mai trec prin asa ceva.
M-au trecut la program scurt, dar atitudinea superiorilor nu a fost foarte ok fata de mine. M-am simtit ca ultimul om dupa atata amar de vreme lucrand pentru ei.
Saptamana 19:
Ma simt mai bine, burtica creste, greturile nu mai sunt atat de dese si am mai multa energie, dar fiecare saptamana vine cu ceva nou. Saptamana asta am avut un carcel care m-a luat din somn. Norocul a fost ca prietenul meu stia ce sa faca si mi-a rezolvat piciorul instant, dar observ cum incep sa mi se umfle picioarele si simt ca merg ca un pinguin.
Niciodata nu am avut probleme cu caldura, dar canicula ma omoara. Nu mai rezist la soare asa cum o faceam odata, imi simt de multe ori burtica grea si imi obosesc picioarele. Practic simt cum obosesc daca stau prea mult intr-un loc, obosesc daca stau aplecata.
Saptamana 21:
Am fost la inca un control 3D. Ma coplesesc emotiile de fiecare data cand il vad pe micut. Si greturile incep sa dispara incet si incep sa radiez si eu.
Saptamana 22:
Micutul incepe sa miste si in sfarsit il simt si eu. Taticul este in extaz, se poate citi fericirea pe chipul lui. Asta este un moment memorabil si de neuitat.
Saptamana 25:
Copilul are aproape 800 de grame, este bine sanatos, iar pana acum totul merge extraordinar. Singura problema este munca. Mi-e greu cu munca, fiind un job in care trebuie mereu sa ma misc, sa ma ridic, sa ma aplec, dar ma tin tare.
Medicul meu m-a lasat balta. I-a explicat prietenului meu ca nu va mai fi foarte activ in maternitate si ca isi va presta serviciile in Arad. Nu pot fi suparata pe el, ba chiar din contra il inteleg si ii respect decizia, dar pentru mine este putin stresanta situatia aceasta. Am alt medic, este bun, dar imi da de inteles ca nu este fan nastere naturala. Sunt foarte multe mamici care nasc si cu siguranta nu are chef sa ma pazeasca pe mine pana nasc si prefera sa scape mai repede, dar asta inseamna mai multe zile de spitalizare pentru mine ceea ce prefer sa evit.
Saptamana 26:
Seful a auzit la stiri ca se va pune plafon pe indemnizatie si s-a gandit ca sa imi mareasca brutul pentru a beneficia de mai multi banuti in plus dupa sarcina. Brutul a fost neasteptat de mare, iar sefa a spus ca ea nu imi va mai da nici un leu. M-am certat cu ea si am avut foarte multe discutii stiind ca eu mai am 3 luni de supravietuit fara bani, iar ea s-a zgarcit la nici 700 de lei cat avea sa imi dea pe luna respectiva.
M-am consumat foarte tare din acest motiv si am asteptat sa lamuresc cu seful care este venitul meu in mana. El mi-a cerut munca in plus in prenatal pentru brutul oferit si voi primi si o suma de bani. Ma simt foarte stresata din aceasta cauza si imi pare rau ca am acceptat deoarece nu mai am siguranta zilei de maine, iar sefa de multe ma ameninta ca nu imi va vira banii.
Cat despre activitatea micutului, este foarte zburdalnic in burtica, nu prea am avut probleme cu arsurile sau cu durerile de spate.
Saptamana 27:
Se instaleaza o usoara forma de depresie, ma uit pe internet la nasteri naturale, dar si la cezariene. Imi fac scenarii ingrozitoare in cap ca imi vor cere spaga, bani pe care nu as dori sa ii dau, imi imaginez ca ma vor trata ca pe ultimul om in spital si nefiind o fire foarte pasnica, cu siguranta nu va iesi bine.
Mi-e teama, uneori sunt ingrozita de cum va decurge nasterea si de tratamentele personalului fata de pacienti. Mi-e teama ca poate micutul nu va primi ingrijirea de care are nevoie si ma doare ca nu pot avea incredere in sistemul medical din Romania. Un lucru este cert, sper sa fiu cat de poate de ferma si sa nu ii las sa ma calce in picioare. Nu concep ca trebuie sa suport un tratament neprofesional si sa tac pentru ca si asa nu o sa stau mult internata. Sper sa reusesc.
Un lucru este cert, iubitul si familia ma sustin si imi sunt alaturi. De prieteni nu pot spune acelasi lucru. Este frustrant cum fiecare simte nevoia de a-si exprima opinia vizavi de viata ta si cum te trateaza ca si cum ai avea cancer. Este frustrant cand imi spun ca doar pentru ca sunt gravida eu nu ar trebui sa beau nici cafea, ceea ce pentru mine este chiar indicat avand in vedere ca am o tensiune extrem de mica. Ma deranjeaza ca imi spun mereu ca viata mea s-a terminat de acum incolo.
Saptamana 31:
Ma simt bine, sunt mult mai activa acum fata de primul trimestru in care ma simteam extenuata. Uneori dorm bine, alteori abia ma pot misca, iar cateodata simt cum mi se aduna foarte multa presiune in cap si ca nu pot sa respir; nu stiu care este motivul, dar ma ridic in fund si imi trece foarte repede. Am 64 de kg, iar inainte sa raman insarcinata aveam 46kg, am picioarele umflate, uneori ma dor in momentul in care ma dau jos din pat, mai ales calcaiele, dar nu este nimic caci bebelul este sanatos si zburdalnic in burtica.
Incep sa ma gandesc din ce in ce mai mult la bagajul de spital pentru cand nasc si am achizitionat diverse lucrusoare pentru cand vine bebe pe lume. Am si primit multe din partea prietenilor apropiati. Orice ajutor este bine primit mai ales cand esti la primul copilas. Cel mai bun sfat este sa nu iei totul din prima, ci din mers, deoarece risti sa cumperi lucruri de care nu o sa ai nevoie, iar familia oricum vor simti nevoia de a cumpara tot felul de lucrusoare pentru bebe.
Saptamana 33:
Am fost la spital pentru analize, probabil ultimele analize si mi-a iesit ca sunt anemica. Din cate am inteles este normal si nu ar trebui sa imi fac mari probleme atata timp cat mananc consistent. Mi-a recomandat sa mananc cat mai mult ficat si carne rosie, spanac.
Ma simt bine, bebe este foarte activ in burtica drept urmare am inceput sa imi fac lista pentru bagajul de spital. Am rugat cateva cunostinte sa ma ajute cu sfaturi, m-am uitat si pe internet vizavi de ce mi-ar mai trebui la spital. Am terminat si cu amenajarile in camera, patutul este pregatit si abia asteapta sa fie folosit.
Saptamana 35:
Spre deosebire de alte mamici am observat ca sunt destul de activa si nu prea pot sa ma stau intr-un singur loc, dar corpul deja nu mai coopereaza. Mersul pe jos devine din ce in ce mai greu si simt uneori contractii false (Braxton Hicks). Am fost in vizita la o mamica care mi-a donat cateva lucrusoare utile pentru cand vine bebe. Din pacate nu am gasit un taxi si am decis sa merg in statie in speranta ca voi gasi ceva acolo. Drumul a fost foarte scurt, dar corpul meu nu mai coopera. Am simtit nevoia de a ma opri si de a ma aseza din 10 in 10 metrii. M-am simtit rau si sincer am inceput sa plang pe o banca ca nu mai pot sa merg. Am stat in jur de 20 de minute si am pornit la drum unde am avut noroc de un taxi care m-a dus acasa.
Saptamana 37:
Aceasta este saptamana in care am decis ca este timpul sa am bagajul facut deja caci bebe poate sa vina oricand. Am discutat cu mai multe mamici si mi-au recomandat ca sa imi fac doua bagaje, unul pe care sa mi-l aduca sotul dupa o zi doua deoarece nu dispui de foarte mult spatiu in spital. Inca un lucru foarte util a fost ca sa fac pachetele cu hainutele pe care le va purta bebe zilnic. Eu am pus cate 3 pamperi in pachetel ca sa aiba si daca au nevoie de servetele umede sau mai multe scutece imi pot cere. Acest sfat a fost foarte util deoarece jumatate din hainute nici macar nu aveam nevoie de ele si imi ocupa foarte mult loc.
Am facut si cununia civila la primarie. Cuplurile necasatorite ca sa beneficieze de imdemnizatia pentru copil timp de 2 ani trebuie sa faca o cerere pentru ancheta sociala. Am sunat la Serviciul de Autoritate Tutelara si mi-au spus ca va veni cineva acasa ca sa vada care este situatia acasa si iti vor scrie un referat care intra la dosarul pentru indemnizatie. Am preferat sa nu ma complic si am facut starea civila care oricum o faceam mai devreme sau mai tarziu.
Saptamana 38:
Fiind timpul foarte scurt si nu stii niciodata cand vine bebe am fost la starea civila si am intrat in audienta pentru a-mi face buletinul mai repede. Mi l-a dat in 3 zile dupa audienta fara nici o taxa in plus. Dupa ce mi-am ridicat buletinul am mers la locul de munca unde am predat o copie dupa buletin si dupa certificatul de casatorie si am cerut o adeverinta de angajat pe care l-am pus impreuna cu analizele pe care le-am facut pana acum deoarece am inteles ca voi avea nevoie de ele in momentul internarii.
Bebe se misca foarte mult in burtica, este foarte activ si cred ca abia asteapta sa vina pe lume. Am inceput sa simt modificari; mi-a scazut burtica, picioarele imi sunt din ce in ce mai umflate sa nu mai spun de maini, au inceput sa ma doara si sanii, am scurgeri si daca merg prea mult ma inceapa jos. Merg foarte incet si pana si batranii ma depasesc cand trec pe strada.
Saptamana 40:
Ma simt ca un balon care este cat pe ce sa explodeze, merg incet, dar sigur, iar pana si batranii de pe strada ma depasesc. Am emotii stiind ca nu mai este mult pana cand voi deveni oficial mamica. Nu stiu nimic despre bebei, mi-era frica de ei pana acum sincer, dar abia asteptam.
Cu o zi inainte sa mi se rupa apa m-am simtit lipsita de energie, imi era greu sa ma ridic din pat, m-am simtit bolnava. Bebe a fost foarte punctual...
