22 februarie 2015

Auto descriere

Dupa cateva evenimente recente am observat cum oamenii interpreteaza atitudinea mea vizavi de foarte multe situatii asa ca astazi am sa impart cu voi o bucata din viata mea personala sau mai exact fac un "compromis" sa explic cum functionez eu.

Sunt o persoana care nu prea tolereaza drama, apucaturile telenovelice si persoanele care definesc stereotipurile muierii frustrate - aici intra si barbatii. Nu imi plac barbatii cu apucaturi muieresti, paranoici sau gelosi. Sunt satula de oameni care au pretentia ca sa ma schimb, sa ma mulez dupa personalitatea lor sau sa fac compromisuri de dragul lor.

Ma detasez foarte usor de oamenii toxici care ma consuma ca pe o baterie, la fel ca si relatiile, astazi iti ridic statuie si maine o pot prabusi pe tine. Imi place ca intre doua persoane sa existe minimul de respect, daca nu, maximul de ignor.

Sunt o persoana simpla. Imi place sa le spun lucrurilor pe fata si imi place sa fiu tratata cu aceeasi moneda, iar oamenii care mint pe gratis sunt primii de care ma lipsesc. Mi-e foarte greu sa ma port cu manusi cu oamenii si incerc cu toate ca de cele mai multe ori nu imi iese.

Multi m-au judecat a fi egoista, rea, altruista si poate sunt, dar in acelasi timp imi place sa ma detasez de persoanele carora le place sa isi puna fortat problemele personale in carca mea. Nu imi plac oamenii negativi care sunt ca niste vampiri energetici si te trag in problemele lor personale. Ma dispera cei ce ma ameninta ca se sinucid, am impresia ca isi pun viata in mainile mele si se asteapta ca eu sa ii opresc. Am zero toleranta pentru cei ce tanjesc dupa atentie prin cele mai urate si violente metode.

Eu voi fi mereu acolo ca sa ascult pe cineva la nevoie si sa dau un sfat dar este alegerea lor ca il iau in considerare sau nu, caci fiecare are dreptul la viata lui personala, la opinii si alegerile personale stau numai in mainile lor.

Atitudinea mea poate fi usor interpretata cu nepasarea, dar defapt imi pasa de cei din jur, dar in acelasi timp imi pasa si de mine incat sa stiu cand este cazul sa ma retrag si sa nu imi consum energia. De obicei ma consum, odata, de doua ori, dar la un moment dat prefer sa iau distanta.

Nu citesc ganduri, nu imi place sa interpretez situatii, nu imi place sa fiu trasa in viata personala a nimanui. Nu am pretentii de la nimeni si nici nu vreau ca cineva sa se muleze dupa personalitatea mea. Imi place sa existe cat de cat o anumita distanta intre mine si cei din jur, caci imi place sa traiesc in bula mea personala si nu a altora.

Am pretentia de la oamenii din jur sa imi spuna cand gresesc in momentul in care am gresit. Dupa X timp nu mai este importanta nici problema si nici persoana. Invat din greseli si incerc sa repar daca este posibil, dar nu imi pierd timpul cu persoane pe care le intrebi care le este problema si vin cu raspunsul "Stii tu..."

Nu duc lipsa de oameni in viata mea, sunt o persoana extraordinar de activa si sociala, iar de cele mai multe ori imi place sa iau postura lupului singuratic. Fara drame, fara complicatii, fara agitatie.

La capitolul viata intima, sunt multumita cu viata personala si nu datorez nimanui mai multe explicatii. Nu sunt perfecta, nu am fost niciodata si nici nu vreau sa fiu. Gasesc fericirea in lucrurile marunte si incerc pe cat posibil ca relatia mea sa fie cat mai simpla, bazata pe respect si intelegere orice ar fi.

Nu ma consider un exemplu, nu sunt femeia perfecta, nu vreau sa ma ridice nimeni in slavi sau sa imi calce pe urme. Asta este un raspuns la un repros cum ca eu as indemna pe toata lumea sa faca ca mine, ba chiar din contra, faceti ca voi, traiti-va viata fara sa depindeti de oamenii din jur! Gresiti, suferiti si invatati din experiente.

Cu astea fiind spuse, ma intorc la ale mele si va doresc o zi frumoasa si plina de energie pozitiva!

19 februarie 2015

Negativism si ipocrizie

Cel mai frumos moment din viata a fost cand m-am detasat de oamenii negativi din viata mea. In momentul acela viata mea s-a usurat radical.

Printre cele mai mari greseli pe care le-am facut si le fac pana si in ziua de astazi este sa cred ca eu pot sa ajut o persoana negativa. Nu am reusit si m-am consumat ca o baterie incercand.

Am intalnit foarte multe persoane care se hranesc cu suferinta si negativism si se pun singuri in situatii in care tot ei ajung sa sufere.

Un prieten foarte drag mi-a spus ca marea majoritate a problemelor si sa traumelor pornesc din copilarie si probabil ca parintii nu i-au iubit destul sau probabil ca sunt mult incapabili sa se descurce singuri fiind mereu dependenti de altii dar de ce trebuie aceasta negativitata raspandita? Este una cand iti imparti un of si alta cand deja incepi sa te simti responsabil pentru acea persoana.

Cred ca sunt anumite persoane care au o placere sadica de a se tortura, dar si pedepsesc pe cei din jur pentru demonii lor. E ca un cancer care il simti cum creste si devine din ce in ce mai greu si eu vorbesc ca persoana care este alaturi de negativist.

Dar cand devine negativistul ipocrit? In momentul in care isi pun singuri piedici dupa care iau rolul de "Drama Queen" ca viata lor este de rahat si sunt singuri, dar invinovatesc pe cei din jur pentru esecul lor.

Deja ma simt ca mormonii aceeia care iti bat la usa "buna ziua, aveti un moment sa discutam despre aspectele bune din viata dvs in loc sa va ascult cum va plangeti de mila pentru ca sunteti inapti sa va bucurati de ceea ce aveti?". Oare chiar se merita efortul cand sunt atatia psihiatrii? Se zice ca cel mai bun psiholog este prietenul care te asculta, dar ce faci in momentul in care esti amenintat ca acea persoana se sinucide sau ca de ce sunt ei blestemati si nu sunt niciodata dispusi sa sa ia initiativa de a schimba ceva? Oare as fi o persoana rea sau egoista daca as intoarce spatele si mi-as vedea de oile mele?

Ma lupt mereu cu ideea ca niste oameni atat de ok au niste demoni atat de urati care nu numai ca ii mananca pe dinauntru, dar ii mananca si pe cei din jur. Ma enerveaza deja cat egoism exista in persoanele acestea care iti sug toata energia si cum cred ca totul ar trebui sa se invarta in jurul lor cand nici macar nu au luptat ca sa ajunga unde vor.

Ma enerveaza cand vad unele persoane negative cum au impresia ca toata lumea i-a gresit, dar al naibii daca si-ar fi numarat propriile greseli, al naibii daca ar schimba ceva in viata lor de cacat, dar au pretentia ca toata lumea sa se schimbe pentru ei, sa ii accepte, sa ii inteleaga sau sa ii iubeasca dupa bunul lor plac.

Ma enerveaza cum ma fac sa ma simt eu responsabila pentru ca viata lor este de rahat si este o adevarata povara cand tot eu ar trebui sa fiu blanda si intelegatoare cand ma ameninta ca ei se sinucid si sa nu le mai pasa de nimic pe lumea asta, dar am ajuns intr-un punct in care imi vine sa imi bag picioarele in problemele fiecaruia si o sa aleg sa ma bucur de viata mea personala. Stiti ce o sa se intample atunci? O sa fiu condamnata ca am abandonat si nu sunt in stare sa isi vada de propria viata.

Eu aleg sa fiu fericita si aleg sa invat din fiecare tragedie din viata mea. Aleg sa nu ma mai consum cand sunt atatea lucuri frumoase de care ma pot bucura decat sa imi plang de mila o viata intreaga.

"Am învăţat că indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta."
Octavian Paler

12 februarie 2015

Este la moda sa nu iti vaccinezi copii

Se presupune ca traim in era informatiei si a tehnologiei. Putem sa depistam galaxii la milioane de ani lumina, avem energie solara si prindem wi-fi pana si in transportul in comun, cu toate astea se pare ca prea multa informatie strica, ba chiar mai mult, prosteste populatia.

In loc sa evoluam, ne intoarcem inapoi in evul mediu si bolile care candva erau fatale acum dispar printr-un simplu vaccin, dar se pare ca acele boli au aparut din nou pentru ca unii oameni considera ca acel vaccin este toxic si provoaca autism, cu toate ca medicii nu au depistat inca cauzele autismului, dar de ce sa ascultam de medici cand exista atatea articole pe internet?

Nu stiu daca oamenii chiar sunt atat de inculti sau e doar un trend idiot in care cred ca este ok sa iti pui copii in pericol. Ma astept ca sa moara cativa si toata hipsterimea sa dea vina pe conspiratii si Illuminati.

Suntem expusi mereu poluarii. Pana si apa de la robinet este daunator corpului, dar este ok sa nu ne vaccinam copii si sa ii hranim legume si fructe de la Carrefour, dar sunt bio caci sunt la suprapret!

Nu traiti in padure la aer curat, fiecare produs pe care il bagati in gura este procesat, organismul este obisnuit cu boli minore care pentru un copil nevaccinat poate fi fatal; noi avem anticorpii necesari pentru a trai in lumea in care traim, ce va face sa credeti ca un remediu natural iti poate salva copii de la o viata poluata?

Ma oftic cu cat tupeu isi baga unii p*l@ in anii de studiu in medicina, doar pentru ca au impresia ca s-au documentat ei mai bine pe internet. Mi-e scarba de prostia de care suntem inconjurati.

11 februarie 2015

Fotografia: o pasiune scumpa

Fotografia este o pasiune scumpa si exista doua categorii de fotografi: cei ce dau mii de euro de la bun inceput si orice ar face tot nu reusesc sa faca fotografii bune si fotografi care se descurca cu ce au.

Un fotograf profesionist nu se masoara dupa marimea obiectivului si unii fotografi vor sa faca mai mult arta decat sa iti faca tie poze sa ai ce pune pe facebook. Pentru asta exista telefoane, instagram, s-au inventat trepiede speciale pentru selfie-uri, dar daca chiar ti neaparat sa stai in fata aparatului foto, ai putea sa scoti si un ban din buzunar.

Am observat cum oamenii nu apreciaza fotografii cand vine vorba de bani. Toata lumea isi doreste poze profi, dar foarte putini ar si plati pentru ele.

Ceea ce multi dintre voi, necunoscatori in domeniu, este faptul ca acel aparat a costat mult prea mult ca sa iti faca tie 1000 de cadre pe un fundal alb sau negru pe gratis. Aparatul, la fel ca si orice alt obiect, este consumabil si cand investesti peste 5000 de lei in aparatura foto, lentile sau blitzuri, nu se merita acele nopti albe si zile negre muncind sa aduni banii aia, ca sa faci poze la oameni care au nevoie de o poza noua de profil pe facebook.

Unii isi doresc sa faca o afacere din asta, iar altii vor sa faca arta. Am fost in ambele tabere si acum ma simt ca am ajuns din nou in punctul acela in care sunt un artist cu un aparat care ar trebui schimbat, dar ma descurc.

Scopul meu a fost mereu sa fac oamenii sa se simta bine in pielea lor, cu toate astea sa nu va asteptati ca eu sa imi pierd noptile in photoshop doar pentru ca voi nu va puteti accepta asa cum sunteti. Eu imi doresc sa ofer mai multa incredere de sine prin a le arata oamenilor cat de frumosi ii vad eu prin ochii mei.

Scriu aceasta postare pentru a va face sa intelegeti ca sunt oameni care au muncit mult sa isi permita aparatul foto pe care il au si multi nu sunt dispusi sa va hraneasca narcisismul gratuit, iar cei ce isi doresc sa isi expuna ideile artistice, vor sa lucreze cu oameni carora nu le este frica de critica, au incredere in fotograf si creeaza arta impreuna.

De foarte multe ori cand am fotografiat pe cineva pe gratis sau pentru ca "ne stim", am fost supusa unui stres foarte mare pentru ca persoana aceea nu se accepta asa cum este sau in mod constant imi spun care sunt unghiurile lor bune in care isi doresc sa fie pozate pentru ca ele stiu mai bine cum arata. Toate astea sunt urmate de pretentia de a le corecta defectele in photoshop, iar in momentul in care persoana pe care ai fotografiat te roaga sa nu folosesti imaginea lor in portofoliul tau personal, este momentul in care eu personal o iau razna pentru ca DIN NOU, mi-am batut joc de munca mea.

Nu are rost sa vorbesc de oamenii ce vor toate pozele raw sa si le editeze ei cu instagram si sa se laude ce modele de modele sunt dupa ce ti-au facut peri albi atata in timpul sedintei foto cat si dupa.

Cand zic ca fotografia este o pasiune scumpa ma refer la faptul ca sunt scumpe atat aparaturile foto, cat si timpul dedicat unor oameni care nici macar nu au bunul simt sa zica cine le-a facut poza respectiva. Mai aveti tupeu sa faceti bot cand vi se cer bani pentru fotografii de rahat??