Se spune că Isus a murit în Vinerea Mare şi că a înviat în dimineaţa de Duminică. Drept rezultat al acestei învăţături, omul a instituit sărbătoarea numită Paştele. În duminica de Paşti, creştinii de pretutindeni plătesc tribut unei zile în care cred ei că Isus a fost înviat. Prin cercetarea scripturilor oricine poate descoperi că întregul concept al morţii lui Isus vinerea şi al învierii Sale în ziua de duminică este contrar Bibliei. Cu alte cuvinte, această tradiţie contrazice în mod direct Cuvântul lui Dumnezeu. Această lecţie va examina istoria Paştelui, apoi va examina Biblia referitor la moartea şi învierea lui Isus.
Paştele creat de om
Înainte de a intra în studierea morţii şi a învierii lui Isus trebuie să abordăm mai întâi istoria Paştelui. Vom privi de asemenea şi simbolurile Paştelui: iepurii şi ouăle. Ce au de a face iepurii şi ouăle cu naşterea lui Isus? Ba mai mult, de când fac iepurii ouă? Adiţional, vom privi la serviciul de Paşti de la răsăritul soarelui, crinii, lumânările, şi la chiflele cu semnul crucii pe ele. Dacă cercetaţi Paştele în majoritatea enciclopediilor, veţi descoperi că acesta are multe obiceiuri şi legende care în origine sunt păgâne şi care nu au nimic de a face cu Creştinismul.
Paştele a fost numit după Eostre (uneori scris şi Eastre) [în limba engleză termenul de Paşte este tradus prin „Easter”, n. tr.], marea zeiţă anglo-saxonă a primăverii, a fertilităţii şi a noii vieţi. Alte zeiţele teutonice ale fertilităţii asemănătoare acesteia erau cunoscute în mod variat sub numele de Ostare, Ostara, Ostern, Eostra, Eostur, Eastra, Eastur, Austron şi Ausos. Numele ei a fost derivat din cuvântul antic pentru primăvară, „eastre”. Astfel se poate vedea cum „timpul lui Eastre” a devenit „timpul Paştelui” [Easter time, în limba engleză].
Duminica de Paşti cade în prima duminică după prima lună plină de după 20 martie, data nominală a echinocţiului de primăvară (la care uneori se face referinţă ca la primăvară). Aceasta este ziua (sau perioada de zile) din primăvară în care zilele şi nopţile au o lungime aproximativ egală. Acesta este un timp de sărbătorire a noii vieţi, învierea naturii din moarte, şi are în mod tipic şi rituri de fertilitate caracteristice, distracţii şi de obicei centre cu activităţi cu caracter de orgi sexuale. În vremurile antice se sacrificau fecioarele, închinarea la zeii şi zeiţele de fertilitate.
Misterul iepuraşului de Paşte care depune ouă
Din vremurile antice, păgânii s-au închinat la iepuri ca fiind zei ai sexului şi ai fertilităţii, şi i-au privit ca simboluri ale poftei, ale vigorii sexuale şi a reproducerii. Să privim câteva exemple.
În tradiţiile din Egipt şi Persia există astfel de zei iepure, aceştia erau veneraţi în special în timpul primăverii. Simbolurile zeiei norvegiene Ostara erau oul şi iepurele. Ambele reprezentau fertilitatea. Ouăle vopsite formau de asemenea parte a ritualurilor din cadrul religiilor tainice babiloniene. Ouăle erau ceva sacru pentru multe civilizaţii antice şi formau o parte integrantă a ceremoniilor religioase în Egipt şi în Orient. Ouă vopsite erau atârnate în templele egiptene, iar oul era privit ca emblemă a vieţii regeneratoare provenind din gura marelui zeu egiptean. Legenda mistică despre originea Universului are ideea apariţiei Pământului dintr-un imens ou clocit. Într-un cadru mai larg de societăţi păgâne, de la Egipt şi Mesopotamia la Insulele Britanice, ouăle deschis colorate erau (şi încă mai sunt) prezentate ca daruri şi farmece pentru a aduce (supranatural) fertilitate şi succes sexual în fiecare primăvară.
Serviciul de Paşti de la răsăritul soarelui
Serviciul de Paşti de la răsăritul soarelui, care este practicat în multe biserici creştine, îşi are originea în anticul obicei păgân de a spune bun venit zeului soare în cadrul echinocţiului de primăvară – când ziua începe să depăşească lungimea nopţii. Acesta era un timp de sărbătorire a întoarcerii vieţii cât şi a reproducerii din cadrul vieţii animale şi a plantelor. Închinarea la zeul soare la răsăritul soarelui este ritualul religios condamnat de Domnul, aşa cum este înregistrat în Ezechiel 8:15-18.
Ezechiel 8:15-18
Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Vei mai vedea şi alte urâciuni mai mari decât acestea! Şi m-a dus în curtea dinlăuntru a Casei Domnului. Şi iată că la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui spre răsărit. Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda că săvârşesc ei urâciunile pe cari le săvârşesc aici? Trebuia să mai umple şi ţara cu silnicie şi să nu înceteze să Mă mânie? Iată că ei îşi apropie ramura de nas! De aceea şi Eu, voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta.
Alte simboluri de Paşte
Crinul de Paşte a fost venerat pentru mult timp de către păgânii din diferite locuri ca fiind un simbol sfânt asociat cu organele de reproducere. Acesta a fost considerat un simbol falic. Lumânările de Paşti sunt uneori aprinse în biserici în timpul evenimentului duminicii de Paşte. Totuşi, această practică poate fi legată direct de obiceiurile păgâne de aprindere de focuri în aer liber în acest timp din an pentru a spune un bun venit renaşterii/reînvierii zeului soare. În timpul Paştelui, unii mănâncă chifle cu semnul crucii pe ele în timpul meselor. La festivalul lui Eostre, zeiţa anglo-saxonă a fertilităţii, se sacrifica un bou. Coarnele boului au devenit un simbol pentru festival. Acestea erau sculptaţi în pâinea rituală. De aici îşi au originea chiflele calde cu crucifix pe ele. Cuvântul „chifle” [buns, din limba engleză] a derivat de la cuvântul saxon „boun” care înseamnă „bou sacru” [este vorba de provenienţa cuvântului din limba engleză, n. tr.]. Mai târziu, simbolul unei cruci simetrice a fost folosit pentru a decora chiflele; crucea reprezenta luna, corpul ceresc asociat cu zeiţa şi cele patru sferturi ale ei.
Există cuvântul Paşte în Biblie?
Pentru că am stabilit cu fermitate istoria păgână a Paştelui, ne vom uita la acesta din perspectiva Bibliei. Scripturile vor arăta că Paştele este o tradiţie implementată de om. Cuvântul Paşte apare în Bible doar o singură dată. Următorul verset este unicul care face referinţă la Paşte.
Faptele Apostolilor 12:4 După ce l-a prins, şi l-a băgat în temniţă, l-a pus supt paza a patru cete de câte patru ostaşi, cu gând ca după Paşte să-l scoată înaintea norodului.
Orice individ poate vedea aceasta ca fiind legitimarea sărbătorii Paştelui. Mai ales că se face referire la aceasta în Biblie. Totuşi, dacă ne uitam la versetul anterior acestuia, el indică la faptul că perioada la care se face referire este de fapt aceea a Paştelui evreiesc.
Faptele Apostolilor 12:3 Când a văzut că lucrul acesta place Iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru (Erau zilele praznicului Azimilor).
Versetul 3 afirmă că atunci când Petru a fost luat era în timpul zilelor praznicului azimilor. Se poate determina că timpul când acei oameni aveau de gând să-l scoată pe Petru era în timpul Paştelui evreiesc, prin a privi la următoarele versete. În ele se poate vedea că Paştele evreiesc este în ziua ce precede Festivalul Azimilor şi nu cel al Paştelui. Adiţional cu versetele din Ioan, acolo se afirmă că acesta era un obicei evreiesc în care romanii obişnuiau să le elibereze pentru popor pe cineva în vremea Paştelui evreiesc.
Levitic 23:5, 6 În luna întâia, în a patrusprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paştele Domnului. Şi în a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor în cinstea Domnului; şapte zile să mâncaţi azimi.
Ioan 18:39 Dar, fiindcă voi aveţi obicei să vă slobozesc pe cineva de Paşte, vreţi să vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor?
Nu se poate descoperi că ţinerea acestei sărbători este sprijinită de Biblie. Aceasta pentru că Paştele în sine ar trebui să fie o comemorare a învierii lui Isus. Şi Isus a spus să comemorăm moartea Sa, nu învierea Sa.
Luca 22:19 Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi le-a dat-o zicând: Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea. Prin citirea capitolului 22 al Evangheliei după Luca se poate descoperi că Isus a cerut aceasta de la ucenicii Săi în timpul mesei de Paşte evreiesc. Acest Paşte este ceea ce ne-a cerut nouă Isus să facem pentru a ne aminti că El a murit pentru noi şi nu Paştele. Isus ne-a cerut să comemorăm Paştele. El nu numai că avea să moară de Paşti, ci El a şi devenit Paştele nostru.
