23 decembrie 2009

New Chapter: Friendship

Pentru azi m-am gandit sa va zic si eu parerea mea despre prietenie. Si sincer nu e una prea stralucita. Eu pot sa spun ca sunt dependenta social, dar nu cred in prietenie. Pentru mine termenul de „prieten” este egal cu o cunostinta sau un amic. Cunosc o groaza de oameni si ma inteleg excelent de bine cu ei, dar cam atat. De obicei cand dai un deget iti ia toata mana si apoi tot tu esti de vina de ce nu i-ai dat-o si pe cealalalta.

Niciodata nu mi-a stricat sa cunosc pe cineva nou, am fost la Bucuresti pentru prima oara in viata mea si chiar m-am simtit super ca e cineva acolo care sa ma astepte in gara sau sa bea o bere cu mine.

De-a lungu timpului am invatat ca nu e bine sa te implici prea tare intr-o relatie de prietenie pentru ca atunci cand ti-e lumea mai draga si desigur cand ai nevoie cu adevarat, atunci te scuipa in gura. E mai ok sa fii neutra, sa ajuti daca poti, sa oferi un sprijin, dar sa nu te implici prea tare.

E nasol cand te trezesti ca dupa 10 ani, cea mai buna prietena incearca sa te futa, da asa pe fatza, nici macar pe la spate, asa fara nici un motiv, apoi tot eu sa fiu de vina, ca deh tot eu sunt de coco. Si desigur e super tare cand, nu e destul ca ai probleme in paradis, cineva iti mai suna si iubitu ca are dume in program de genu „auzi, ia sa o lasi pe gagica’ta in pace ca n-au altii loc de tine”. Si tot eu is de coco???

Sau genul de oameni care in fata iti sunt cei mai buni prieteni si te respecta cu adevarat ca da macar te-ai chinuit sa le arati drumul cel bun si chiar ti-a pasat de curu lor, dar nu se pot abtine ca pe la spate sa te futa sa incerce sa iti strice relatia doar pentru ca numai ai timp [sau alte prioritati] sa iesi asa des la cafa [macar de as si iesi]. Cum pana mea sa fii gelos pe partenerul unui prieten de-a tau? E de-a dreptu stupid! Oricum oamenii se despart, dar de obicei prietenii/amicii raman.... parca asa era, nu?

Ii mai fain sa fii neutru, poti sa te plimbi pe toate taberele si nimeni nu iti reproseaza ca de ce vorbesti cu „ala”. Eu cunosc rockeri care urasc manelistii si manelisti care urasc rockerii si ma inteleg super si cu rockerii si cu manelistii si nimeni nu imi reproseaza nimic, nici macar manelistii pentru ca ascult rock.... Anyway eu nu suport etichetarile de genul asta. Totusi, fiecare are propria idee, e una sa ti-o exprimi si alta sa ti-o impui, iar marea majoritate nu isi exprima ideile, ci si le impun.

E mai fain sa ai o relatie chill cu oamenii, iesi la o bere odata la ceva timp, cum ies eu cu Fratzică aka Arcon. Sau imi mai sun ce-a mai buna prietena si o intreb ce mai face, mai iesim la un suc, mai un sleep over, dar atat. Probabil ca am grija sa nu fiu iarasi intepata pe la spate, din nou, probabil ca nu simt asa de des nevoia de un prieten prin preajma [i have a cat if i need someone by my side... actually i have 12 cats, but my Chihiro is irreplaceable]. In perioada asta am ajuns sa ma izolez intr-o camera si internetul este singura metoda prin care poti vorbi cu mine. Nici sobolan de comp nu sunt, pentru ca mai si ies din casa din cand in cand, dar si cand ies, ies cu zilele.... care se pare ca nici aia nu e bine :))

Prietenii sunt acolo sa te ajute cand ai nevoie, sa fie alaturi de tine cand simti nevoia de companie, sa iti intinda o mana cand simti ca o sa cazi.... eh, nu intoteauna vor fii prietenii acolo si sincer nu e ok sa te bazezi ca x si y vor fii acolo sa te scoata din kkt. Fie ca ti-e prieten de-o viata sau neam.

Nu zic ca nu am cativa prieteni care mi’s mai dragi, dar pana si pe aia ii tin mai la distanta. Asa sunt eu, dar niciodata nu m-am ferit sa nu ajut pe cineva daca am stiut ca pot. Deci nu sunt asa zgribtzuroaica :)

In orice caz ceea ce am vrut sa zic cu acest post este ca niciodata nu iti strica sa ai pe cineva aproape, dar nici prea aproape....

[Acest post nu a fost scris ca sa supere pe nimeni. Este doar parerea mea. Cine are ceva de comentat, astept comentariile voastre pe blog. Nu accept pe mess sau pe pingbox. Toate conversatiile vor fi postate pe blog.]

10 comentarii:

  1. Ai pus punctul pe i. Esti o buna scriitoare din ceea ce vad. Putini scriu atat de bine. Poate iti da premiul pentru literatura.

    RăspundețiȘtergere
  2. merci, dar nu prea cred. am scris odata, dar m-am lasat de meserie. mai exact numai am inspiratie sau timp.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi se pare fff bun articolul, m-am regasit in el, am crezut si eu odata ca prietenia dintre 2 oameni poate dura o viata, ciu-ciu...wrong!! Cam asa este cum ai scris tu! Felicitari pt articol, mi-a facut placere sa-l citesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai da, cam asa e.... anyway cum am spus... keep your friends close, but not too close.

    RăspundețiȘtergere
  5. Prietenie, dragoste, credinta. Cum naiba sa dureze o viata? De fapt ce dureaza o viata ? Poate doar viata. Ta. Poate. Si, mai sunt unii, care ne pun sa juram/promitem/ ca ne vom iubii vesnic. Dupa care ne pun sa mai si semnam. Fisa postului. Aia da, aia nu.. Si ce ma fac daca nu mai simt nimic la un moment dat. Incepe balamucul, sexul din obligatie, etc. Complicat. Free Love !

    RăspundețiȘtergere
  6. Nimeni nu te obliga ca sa promiti sau sa semnezi.... adica sa te casatoresti daca tu nu vrei, si sexul din obligatie??? Asta chiar nu inteleg :)))

    Acuma fiecare isi traieste viata cum vrea, vrei sa fii burlac toata viata, n-ai decat.... Faci ce vrei cu viata ta si nimeni nu te poate impiedica.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ideea era ca ceea ce ai spus...it’s so fucking true. "Prieten pe viata", “Te voi iubii mereu/vesnic" , vrajeli, dulcegari si abureli de doi lei. Cat despre casatorie , aceasta presupune un angajament si pe ceea ce simti fata de partener. Si asta mi se pare oarecum aiurea. Nu poti controla sentimentele. Si, oarecum, prin casatorie asta se vrea. De aceea la unii dintre noi, casatoria distruge partea frumoasa a unei relatii si o transforma in ceva grotesc ( aici, la capitolul grotesc apare sexul din obligatie, adica fac sex cu ea/el ca pe una din obligatiile casniciei). Evident, nu ne poate obliga nimeni sa ducem o astfel de viata.

    RăspundețiȘtergere
  8. dupa cum am mai spus... eu nu inteleg sexul din obligatie. pana la urma traditia e ca barbatul isi alege cu cine vrea sa isi petreaca restul zilelor impreuna.

    nu exista sex din oblicatie, eu cel putin nu am intalnit pe nimeni care sa NU VREA sa faca sex. daca tot ai ales sa fii casatorit cu femeia respectiva, you might as well enjoy her!! Eventual sa nu poata, ori ca are o problema cu barbatia, ori ca nu are unde, dar scuza-ma ca te intreb, dar din punct de vedere carnal te intreb: preferi sa iti faci toata viata laba, sau sa ai pe cineva care nu se supara sa ti-o faca pentru tine? suna foarte urat, dar cam asa te-ai exprimat.

    casatoria in esenta inseamna altceva, nu e nimic grotesc, doar asa percepi tu lucurile. pana la urma urmei, gandeste-te, vii obosit de la lucru, dupa o zii grea, cine te asteapta acasa cu mancare calda? femeia cu care imparti patul sau femeile cu care ai avut un lant de aventura?

    probabil nu ai luat in calcul ca pe lumea asta exista si femei bigamiste, care totusi au o relatie de lunga durata sau o casnicie.

    swingers, menaje a trois nu exista numai in filme, daca tu asta iti doresti

    si inca ceva, nu iti cere nimeni ca sa te casatoresti daca nu vrei. dar probabil ca odata si odata tot o sa simti nevoia sa te asezi langa o persoana care te accepta asa cum esti.

    RăspundețiȘtergere
  9. Interesanta interpretarea ta, mai ales partea aia cu swingers si ménage a trois .
    Folosind (eu) expresii gen : " oarecum,prin casatorie...", " la unii din noi..", am sugerat ca este o posibilitate si nu o regula. Sa incerc ceva mai concis atunci : nu sunt de acord cu angajamente/promisiuni care au ca subiect ceea ce simti. Si casatoria, PRINTRE ALTELE, asta face. La unii merge la altii nu. Dar, sunt cupluri unde, aceasta convenienta sociala si religioasa numita casatorie, le-a distrus relatia frumoasa pe care o aveau pana atunci. SEX DIN OBLIGATIE: se intampla la unele sotii care nu mai simt vreo atractie pentru sotul lor si considera sexul ca pe o obligatie casnica. Aici e UNA din situatiile grotesti care pot aparea in casnicie.
    Prefer sa ma astepte acasa o femeie care o face doar pentru ca asa simte (si reciproc, evident).
    Daca omul pe care-l iubesti acum, ti-ar spune ca vrea sa-ti fie alaturi "la bine si la rau..." dar nu doreste sa se casatoreasca cu tine, ce ai face ?

    RăspundețiȘtergere
  10. Da ai dreptate, exista totusi si divorturi, asta e neesential. Putem sa dezbatem la nesfarsit asta, pentru ca avem conceptii diferite....

    Si la intrebarea ta as avea ca raspuns ca pana acuma nu s-a ajuns niciodata la o asemenea discutie. Evident ca suntem impreuna la bine si la rau, dar nu discutam despre asa ceva. Daca e sa fie, va fii, daca nu, nu...

    Eu nu am sa ii cer sa ma ceara de nevasta :))

    RăspundețiȘtergere