Jurnal de sarcina - spitalizarea

Parintii mei vin in vizita. Mama imi gateste supica de pui si ardei umpluti, dar imediat cum s-a terminat mancarea si au plecat, mi s-a si rupt apa.

Nu m-am panicat deloc, am vorbit din timp cu un vecin sa ma ia cu masina incolo si pana a venit el am facut un dus, m-am pregatit, mi-am luat bagajelul si am plecat la spital la Odobescu.

Acolo au verificat care este situatia, mi s-au rupt intr-adevar membranele. Au spus ca momentan am nevoie doar de dosarul de analize, pijamale pt internare, tampoane cu tifon, primul pachetel cu haine pentru bebe, pad-uri de pus sub fund si alea recomand sa fie mai multe, cel putin in prima zi am avut nevoie de cel putin 3-4 pad-uri si in rest sa imi aduca sotul.

M-au internat si m-au dus in sala de travaliu. Simteam cum tot imi curge lichidul amniotic, cate putin cate putin, dar a fost si un moment in care curgea ca din robinet. Acolo mi-a luat tensiunea, temperatura, recolta de sange pentru analize si verifica din cand in cand bataile inimii ale bebelui. Nu am avut dureri atunci.

La un moment dat m-a luat si contractiile dureroase, probabil din cauza ca mi-au bagat foarte repede in perfuzie ca sa grabeasca travaliul, din cate am inteles grabeste dilatarea, dar si durerile.

Problema a fost ca contractiile au venit la interval de 2-3 minute si ma tineau pana in 15-30 de secunde si din ce in ce mai dureroase, dar dilatatia era exagerat de mica, dupa 8 sau 9 ore ma dilatasem 3cm... cel putin asa mi-a spus medicul atunci.

Eram in dureri foarte mari, iar medicul avea alte preocupari. Mi s-a spus ca epiduralul iti poate prelungi travaliul foarte mult si ca nu recomanda momentan. La un moment dat imi spune "Poti sa nasti natural, dar te chinui pana maine dimineata, sau te bag in cezariana si scapi imediat". Nu am fost informata de starea mea, doar ca nu m-am dilatat destul, iar copilul a urcat in burtica. Era deja ora 22 si contractiile erau foarte puternice. Medicii si asistentele nu pareau sa aiba compasiune fata de mamicile in travaliu, dar am vazut cum discutau cateva asistente langa patul meu. Una a spus "Pot eu sa ma pun in fata doctorului?" Stiam ca ceva nu era in regula sau ca a facut medicul ceva, ca prea mult imi baga pe gat cezariana fara a fi vreun motiv medical. La un moment dat asistenta care era mai acra mi-a oprit perfuzia si si-a asumat raspunderea ca o sa aibe discutii cu doctorul meu. Din nou mi-a propus cezariana si in chinurile facerii i-am spus ca mi-e indiferent si ca facem cum considera el mai bine.

La Odobescu nu iti fac cu alt kit decat Braun cu branula roz, in caz ca merge cineva acolo si doreste epidural sa stie. Mie nu mi l-a facut si am dat banii pe el degeaba.

A pregatit masa de operatii, mi-era frica deoarece nu imi doream sa fiu taiata si stiam intr-un fel ca o sa se ajunga aici. M-au intins pe masa si vedeam in reflexia din geam cum lucreaza. Cand l-au scos si l-au pus pe masa era cel mai frumos lucru pe care l-am vazut, dar nu am putut sa il tin in brate, in schimb mi-a pus funduletul lui in palma pentru cateva secunde si l-a dus in alta camera.

M-au cusut la loc si m-au trimis in salon pentru recuperare. Urma spaima mea; oare cum o sa se comporte asistentele cu mine? Oare o sa fie ok? Si asa mai deoarte.

Ma luase depresia instant, nu stiam nimic de bebe, ma durea operatia, aveam nevoie de afectiune si alinare, dar nu aveam pe nimeni langa mine. Am stat 4 zile in spital de parca erau 4 luni. M-am ambitionat foarte mult ca sa ma ridic din pat, sa imi vad baiatul si sa plecam cat mai repede acasa.

Au trecut 3 zile si nimeni din spital nu venise sa imi schimbe pansamentul; imi pusese tifon care trebuia schimbat zilnic. Intre timp in salon venise o doamna care si ea era la acelasi medic ca si mine. La ea a venit rezidenta si i-a schimbat imediat pansamentul, iar eu am intrebat-o ca mie de ce nu mi-l schimba fiind la acelasi medic. Nici macar nu mi-au spus ca trebuia sa imi cumpar cosmopor, dar mi-a dat doamna respectiva. Doctorul meu mi-a spus ca pot sta cu tifonul ca nu are nimic, dar era murdar! Halal medici!

Teama mea a fost de asistente cand m-am internat. Imi era frica de povestile altor mamici si aventurile prin care au trecut. Ey, eu sunt de parere ca doctorul a fost cel care defapt si-a batut joc. Asistentele, pana si cele mai acre, isi faceau treaba si o faceau bine. Nu m-au tratat ca pe ultimul om pentru ca nu am scos bani din portofel si nici nu mi-au dat de inteles ca ar trebui sa le dau.

Am intrebat-o pe doamna care era la acelasi medic daca a dat bani si a spus ca da, iar in sala de travaliu vazusem o alta mamica cum in chinurile facerii isi numara banii in portofel. Pe hol mai vedeam mamici cum alergau dupa asistente si infirmiere si le mai bagau in buzunar bani, desi ele refuzau si sincer m-a dezgustat acest lucru si teama ca daca nu le dau ceva nu o sa aibe grija de ele.

Sincer eu nu am dat nici un leu, dar inainte sa plec am lasat cateva ciocolati la doamnele asistente ca si multumire pentru ca au avut grija de noi si de copii nostrii.

Acum partea interesanta... dupa cum spuneam in jurul orei 22 m-a convins medicul sa fac cezariana, undeva la 22:30 eram pe masa de operatii, iar la 23:04 s-a nascut micutul. 

Inainte sa plec am facut poze cu telefonul la dosarul meu din spital, iar cand am ajuns acasa am dat peste o foaie foarte interesanta care spunea ca la ora 21:00 eu eram defapt dilatata complet. Eu in momentul ala trebuia sa fiu pe masa si sa imping, in schimb nu m-a informat fata de starea mea si m-a lasat o ora si jumatate sa ma chinui crezand ca eu nu m-am dilatat. 

Pe scurt, a facut tot posibilul sa ma bage in cezariana pentru ca nu avea nici un chef sa se complice cu mine. Este un doctor bun, operatia arata bine pana acum, dar sincer, nu mai vreau sa trec prin asa ceva. Doctorul m-a lasat cu un gust amar in gura si nici macar nu am mai vrut sa il confrunt si sa il intreb de ce nu a vrut sa ma nasca natural.

Pentru mine a fost o trauma sincer si imi vine sa pocnesc pe toti care imi spun "lasa ca a trecut si ca al mic este bine sanatos". Eu nu sunt bine sincer, sunt nervoasa ca mi-au luat copilul fara sa il tin in brate, ca nu m-au informat de starea mea si dupa ce totul s-a terminat, nici macar nu mi-au schimbat pansamentul... mi-as fi dorit sa fi fost sotul alaturi, dar vorba unei asistente "unde te crezi? In filme?"