Bunul Simt

Daca e un lucru care lipseste in societatea in care traim este bunul simt. Nu exista respect fata de oameni, de mediu, de nimic.

Nu ai intalnit niciodata cate o persoana de asta cu nasul pe sus care nu stie decat sa critice si sa isi bata joc? Mi se pare lipsit de bun simt sa critici o persoana dupa cum arata, mai ales daca nu o cunosti.

Sa nu critici niciodata o persoana dupa modul cum se imbraca. Haina nu face pe om. Haina face omul sarac sau eventual arata din ce clasa sociala face parte. Crezi ca un rocker nu se poate intelege cu un manelist? Eu zic ca se poate, atata timp cat amandoi au bunul simt de a nu deranja unul pe celalalt.

Am intalnit persoane care dupa ce au facut tot posibilul sa distruga relatia pe care au avut-o, fac tot posibilul sa faca probleme si persoanei cu care au fost. Bai cand se trezeste cate unu sa intrebe "Si cum se descurca?" sau sa faca gesturi de gelozie sau alte prostii ma i-au toti dracii. Nu inteleg scopul. Daca au fost incapabili de o relatie, macar sa aibe bunul simt de a nu se face de cacao si de a face loc, dar nu, multi dau dovada ca le lipsesc cei 7 ani de acasa. E valabil si pentru prieteni. Daca cineva este cu o persoana, inseamna ca are un motiv bun si daca nu se merita unul pe celalalt cu singuranta mai devreme sau mai tarziu relatia se va sfarsi.

Mai sunt si genul de oameni veniti dintr-un oras-sat, cand ajung intr-un oras mai civilizat primul lucru pe care il fac se plimba toata ziua cu tramvaiul ca la ei acolo nu este asa ceva si se cred zmei si fac legea.

De foarte multe ori mi s-a intamplat sa zic ca bunul simt se duce odata cu inaintarea in varsta. Inteleg ca odata cu varsta omul se crede mai invatat, dar de foarte multe ori aud reprosuri gen "generatia in ziua de azi este ....", "cand o sa ajungi la varsta mea o sa intelegi....", "esti tanar, nu stii tu...". Mi se pare lipsit de bun simt. Sa numai zic de oamenii astia plin de ei care isi dau singuri dreptate si se pupa singuri in fund. Doar pentru ca esti mai invarsta nu iti da dreptul de a arata cu degetul si a critica.

Normal ca generatia din ziua de azi sunt niste copii fara bun simt ca in loc sa invatam bunele maniere, invatam sa respectam omul mai invarsta, care ne da suturi in cur, dar mai au si pretentia de a fii respectati. Din bun simt oferi locul unei persoane mai in varsta, dar nu mi se pare normal ca persoanele invarsta sa ceara un anumit loc, cu toate ca restul tramvaiului este pe treisfert gol. S-a intamplat ca o batrana sa faca scandal ca vrea sa stea pe un anumit scaun in tramvai si a facut-o pe doamna care statea pe acel scaun sa planga. Unde e bunul simt?

Activez in PD-L. Cand am fost in campanie am fost huiduiti de oameni si ne-au facut hoti si nesimtiti ca imparteam pixuri si chibrituri in oras. Nu poti impune unei persoane sa fie de aceeasi parere cu tine. Si e lipsit de bun simt si de maniere ca sa huiduiesti un om in gura mare pe strada doar pentru ca nu este de partea ta.

Am fost in Bucuresti in metrou. Cred ca mi-am luat cateva coate sanatoase. Inteleg sa fii grabit, dar nici chiar in halu ala sa mergi inainte ca boul si sa dai peste oricine iti trece prin cale si sa mergi mai departe de parca nu ai lovit o persoana. Eu stiam ca daca te lovesti de cineva din greseala iti ceri scuze ca l-ai deranjat, nu? Astia nu, merg inainte, nici nu se uita daca au dat intr-un barbat, femeie sau un copil. Nici un scuze, nici un da-te din calea mea....ei Batman.

Ma dispera cand vreau sa ma duc undeva la iarba verde sa vad numa pachete de tigari, seminte, doze de bere imprastiate peste tot. Toata lumea se plange de gunoaie, dar nimeni nu ar pune mana sa stranga. Vorba aia "da ce, eu am facut mizerie??"

Cand bunul simt dispare, prostia isi face aparitia. Oamenii fara bun simt, sunt mai prosti ca niciodata si mai au si pretentia ca sa fie tratati cu bun simt si respect.

Peace!

Avem timp de Octavian Paler

Probabil ca multi stiti aceasta poezie, dar sunt multi care prefera sa stea pe net toata ziua si sa citeasca Can Can decat sa mai citeasca o carte.

M-am gandit sa o postez pe acest blog in primul rand pentru ca imi aduce aminte de vremurile bune din liceu, de colegi [aveam aceasta poezie mare pe perete] si inca un motiv ar mai fi ca probabil ca mai invata cineva ceva din asta....

Pentru cei ce prefera sa citeasca aceasta poezie click

RIP Peter Steele

Azi am primit doua vesti de tot rahatul: Prima ar fii ca in Timisoara Roackerii fac pe samuraii si isi taie gatu la concert Negura Bunget. Trist....

Si a doua veste este ca Petrus T. Ratajczyk mai bine zis Peter Steele, vocalul de la Type O Negative de 48 de ani a murit.

Zvonurile se dovedesc a fii adevarate, avand in vedere faptul ca in 2005 a pus pe website-ul trupei o poza cu o piatra funerara pe care scria "Peter Steele - 1962 - 2005 .... Free At Last". Managerul trupei Mike Renault ar fi trimis un mail in care a scris ca Pete Steele a murit pe data de 14 aprilie, probabil de o insuficienta cardiaca.

Mai multe puteti citi aici.

Rest in Peace!

Critica daca numa de asta esti in stare!

In legatura cu postarea precedenta, s-a trezit un individ sa faca pe Tarzanu' si sa vina cu critici de toata jena, dar nici un argument adevarat. Macar daca cele scrise nu ar fi adevarate! Cine e curios, poate sa citeasca comentariul acelui individ si raspunsul meu aici

Lucrul ce ma dezgusta in ultimu hal e cand se trezeste cate unu sa faca pe desteptu' dar sa vina cu niste argumente tzapene din parti. Am intalnit tot felul de absurzi care se cred miezul din paine care cred ca pot sa afle tot despre tot, dar daca vine vorba de ei, nimeni nu are cum sa ii citeasca numa daca se lasa... Dupa parerea mea oamenii de genul sunt cel mai usor de cititi si desigur habar n-au de ce se petrece sub nasul lor.

Se mai trezeste cate unu sa sfatuiasca pe toata lumea, ca cica ei "stiu", dar ei nu ar urma propriul sfat pe care il dau la altii. Eu una nu pot sa concep asa ceva! Daca tu personal nu te-ai arunca in fantana, de ce il sfatuiesti pe altu??? Macar daca ar fii un interes la mijloc... dar nah... ce sa zic, suntem inconjurati de numai tampiti care cred ca ei stiu mai bine. Cativa ani in plus nu te face mai trecut prin viata, o facutate nu te face invatat, o experienta nu te face mai experimentat. Dar multi nu stiu asta. Sunt oameni care nu invata din experienta altora, printre care nici eu. Eu de exemplu vreau sa dau cu capul de greutatile acestei vieti, vreau sa ma arunc si daca voi cadea si ma voi lovi si daca o sa ma doara tare, atunci o sa pot sa spun ca am invatat ceva.

Unii traiesc intr-un an cati altii intr-o viata intreaga! Daca nu cunosti, nu arunca cu noroi! Pentru ca cei care arunca, merita sa fie in locul celui care este "murdarit" pentru ca nu sunt mai presus in nici un fel! Stii ce tare doare sa urlii cat de tin plamanii si sa nu te auda nimeni?

Am primit batjocore si barfe din partea unora care sincer le consideram prietene ca eu as plange si as tanji dupa un barbat care cu toata "barbatia" lui a ridicat mana asupra femeii pe care o iubea. Aratau cu degetul si se coborau la un nivel de gradinita cu texte de genu "ai vrea tu sa ai o viata colorata ca a mea". Si sincer nu mi-as dori pentru ca cel putin eu ma respect si nu am cicatrici la incheieturi peste tatuaj sa nu se vada si nici nu m-am indopat vreodata cu ketonale si alcool si sa ma destrabalez printre tevi precum a facut persoana care arunca cu asemenea cuvinte. Toata lumea se uita in paiul vecinului, dar barna din ochi nu o vad niciodata. Si pana la urma care este scopul? Daca vrei sa sapi cuiva mormantul trebuie sa sapi doua gropi, una pentru cine vrei sa ingropi si una pentru tine! Eu inteleg oamenii care nu au cu ce sa isi iroseasca timpul si incep cu dume de la oltenia, dar cat de jos sa te cobori sa trimiti mesaje pe hi5 de amenintari si pareri de rau ca respiram acelasi aer; femeie in toata firea care, cu barbat si copil, se coboara la nivelul de "mesaje de amenintari pe hi5" si asta doar pentru ca si-a amintit cine stie ce acum 2-3 ani :))

Cunosc si individe care toata viata lor nu a avut nimic, nu pentru ca nu a avut posibilitatea, ci pentru ca erau prea putori si prea inculte ca sa cladeasca cu mainile lor ceva si ajung pe langa toti macaronarii si incep sa se laude cu banii pe care ii au. Sau mai bine zis pensia "iubitilor" lor. Apoi vine lauda plictisitoare si inutila. Toti si toate cred ca dincolo e mai bine, defapt nu e. Multi zic ca niciunde nu e mai bine ca acasa. Eu zic ca niciunde nu e mai bine ca in tara ta. Acuma depinde de la persoana la persoana.

Unii gandesc cu capul, altii cu curul. La fel si cu lucratul. Nu stiu decat sa arate cu degetul catre tara noastra imputita, care sincer, majoritatea care s-au cacat in aceasta tara, au plecat fara sa traga apa si tot ei sunt aia care arata cu degetul.

Nu mi-e rusine sa spun ca mi-e scarba de voi cei care aratati cu degetul si criticati pe cine apucati doar de dragul de a critica, pentru ca atunci cand vine unu cu o idee buna, din comoditate, e mult mai usor sa criticati decat sa va dezlipiti fundurile pe de scaune si sa faceti ceva!

Spune-ti-mi ca nu am dreptate si vreau un argument clar! M-am saturat de critici si argumente de genul "pentru ca asa este" sau "de aia". M-am saturat sa imi spuneti ca nu am dreptate si atat! Deja ma plictiseste cand inafara sa criticati si sa radeti ca prostii in scaunele voastre confortabile, altceva nu stiti. Si hai sa nu vorbim de altii care au murit pentru tara lor, politisti care au murit in actiune, pompieri, oameni care fac actiuni pentru a bucura copii si batrani care nu au posibilitati. Nu mi se pare corect ca fiecare om sa profite de pe munca fiecarui erou. Eroii au murit demult! Unde sunt noii eroi? NU SUNT! Nu prea mai contribuie nimeni... mai degraba prefera sa se izoleze si sa astepte un miracol. Pacat ca miracolul este chiar sub nasul fiecaruie, dar din nou, oamenii sunt prea comozi si ignoranti ca sa faca ceva...

"Scrisoare către ţara mea"

Astazi am primit un mail si desigur ca nu am putut sa il dau mai departe pe mail si am hotarat sa il pun pe blog. Sper numa sa nu supar pe nimeni.


Alexandru Tocilescu (regizor): "Scrisoare către ţara mea"

"Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa, din moment ce nu-mi vine decît să vorbesc urît despre ea. Să-i spun vorbe grele în fiecare oră, în fiecare dimineaţă, cînd întîrzii cît pot de mult întîlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pîinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei.

Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun "omul simplu, de pe stradă", omul căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gîngav, analfabet, ca acela folosit de adulţii inculţi, pentru a răspunde gîngurelilor unui bebeluş.

Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cît timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarel e îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).

Avocatul care-mi promite că va cîştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă. Nici şefa firmei de recrutare nu- mi dă chitanţă pe banii primiţi, pe care i-am dat soţului ei, venit la întîlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plata taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu. Editura la care s-a angajat prietena mea, editură foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc şi literatură erotică, pe lîngă care graffiti-urile din WC-urile şi gările publice sînt suave declaraţii de amor.

Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să-i promovezi cărţile doar printre cei sau, mai bine zis, cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el... Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămîni (plus în vacanţele şcolare). Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori - unul pentru făcut sex - şi un art director care ilustrează un articol despre cartea Golful francezului cu două fotografii: una cu o lagună şi cea de-a doua cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol XVIII şi zîmbeşte tîmp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele, multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice, în Photoshop, ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copiii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia - cu mîini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui.

Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi că orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alte 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper că cel care se numeşte şef de guvern sau preşedinte de ţară sau măcelar sau avocat sau cîntăreţ chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe.

Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă oricît de multe rele s-ar întîmpla în ţara asta, oricît de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentu l par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă, din cînd în cînd, o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească, cu glas de domnu' Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.

Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot exclude din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare.

Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii se fîsîie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul "c'eşti copil" sau "mă laşi?!" sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă.

Sînt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neisprăviţii, hoţii, de care depind, într-un fel sau altul, în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.

Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program în care se amestecă, de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţ ii lălîi despre salarii enorme, furt la factură, poliţişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali cu breaking news-uri împotriva cărora tot românul moţăie: învîrteli, băşcălii, ogici, ciumace, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele.

Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie, ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor tîrzii de televiziune.

Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamen tare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit "succesuri". Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţ i care devin guvernatori interesaţi.Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii ţinînd-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.

Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănîncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă, termopanele lui Adrian Năstase, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pămîntul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1Decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali filmaţi în circa de poliţie, înmormîntări în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cîntăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta Paraschiva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei şi comentariile profesioniştilor care încep cu: "Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?". Mă obosesc profesioniştii televiziunilor, chiar şi fără comentarii. Fiindcă sînt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cîntăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete şi, în clipa imediat următoare, descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi putut s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.

Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anti-criză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator,despre sforăitul din Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de miniştri. Am oboist să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria ,şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are deloc. Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă, naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători titraţi, distracţ ie-pe- cinste.

Am obosit să ştiu că din atîtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol. Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi cei care o apără.Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă, care să-i confere acest drept.Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extraordinară, care să merite măcar efortul scanării fotografiei lor.

Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe Wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice - de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm. Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc. Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.

Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gîndit, la un moment dat, să le cer oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, feţe tîmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mîngîiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.

Am obosit de ţara în care nu se întîmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara. De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.

De aceea spun că nu-mi iubesc ţara. Mi-a mai rămas,totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea."

Acest articol reprezintă într-o formă concisă şi condensată exact lucrurile pe care le gândim toţi cei dezamăgiţi, declară invitatul Alexandru Tocilescu, care a mai adăugat că media românescă e vinovată pentru genocid cultural."



Cica nu ar fi adevarat ca Alexandru Tocilescu ar fi declarat asa ceva, dar in orice caz mi se pare foarte tare. Respect!

Voi ce parere aveti?