8 mai 2013
Omul devine erou numai dupa moarte
Cu riscul foarte ridicat de a parea cea mai mare insensibila si nesimtita fata care a trait pe aceasta lume am sa fac totusi aceasta postare...
Isi mai aduce cineva aminte de Michael Jackson? Regele popului, omul care ne canta in castofoane cat timp am fost copii, o legenda... dar asta numai dupa ce a murit. Pe timpul vietii era un pedofil! Un zombie caruia ii cadea nasul de la atatea operatii estetice. Un monstru!
Este interesant cum un om s-a spalat de toate pacatele de merita respectul tuturor abia dupa ce a murit, dar daca era inca in viata ramanea tot acelasi pedofil nenorocit. Dupa moarte, toti sunt demni de respect...
Am intalnit cateva cazuri in care un membru de familie care a fost destul de "pacatos" in timpul vietii, dupa ce s-a stins din viata toata lumea i-a uitat pacatele si este plans de parca toata viata lui a facut numai bine in lume... Nu conteaza ca pe timpul vietii alcoolul ii era cel mai bun prieten, sau ca tu ca si copil, mergi in vizita numai la "golit" si nu iti pasa in destul de mult incat sa dai un telefon din cand in cand sa intrebi de sanatate, ca mereu ai alte prioritati. In momente ca acestea, vedem cat de ipocrit poate fi un om.
Dupa ce moartea vine, ne aducem aminte de momentele in care acei oameni au fost buni si ca nu i-a fost acordata destula atentie din partea copiilor lor si dupa ce dispar sunt plansi de parca toata viata lor au fost alaturi la bine si la rau cand defapt s-au comportat ca niste straini atat amar de vreme.
Mortii cu mortii si vii cu vii. Regretele numai isi au locul. Daca toata viata ta ai fugit de acea persoana, fie ca ti-a facut rau, fie ca n-ai avut tu destul timp si chef de fata dansului, pentru ce atatea lacrimi si suspine? Te doare faptul ca nu ii mai poti vedea chipul de doua ori pe an.... Te-ai obisnuit ca acea persoana sa fie acolo si in momente ca acestea regreti ca ai avut alte prioritati, dar nu ai de gand sa schimbi nimic in legatura cu asta, pentru ca oamenii vor fi mereu apreciati abia dupa ce mor... indiferent ca toata viata lor au meritat respect si nu l-au primit, sau nu a meritat nici macar o boaba de atentie. Intr-un final, este o singura destinatie... sub pamant.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Nu e neapărat o transformare a personajului în erou. Cred că e mai degrabă o ipocrizie a societății, ca în anumite momente ale traiului să se bată cu pumnii în piept mai tare decât este necesar.
RăspundețiȘtergereȘi voi exemplifica tot cu Michael Jackson. Înainte de moartea lui (cu ani buni înainte) nu l-am simpatizat deloc, nici nu l-am urât. Mi-a fost indiferent. Pentru mine, moartea lui a fost ca moartea cuiva care apare șa știri. Nici nu mi-a crescut simpatia față de Michael, nici nu mi-a coborât-o.
Iar acest lucru (pe care l-ai scris și tu mai sus) l-am remarcat și eu la momentele respective. Spun momente, că la fel ca în lui Michael, după moartea unor personaje mioritice CD-urile ori cărțile de pe rafturi se vând în așa fel de parcă s-ar da benzină la 4 lei litrul.
Așadar, aș cataloga transformarea defunctului în erou ca fiind o ipocrizie din partea societății. Și ar fi interesant de făcut un experiment. Se ia o bucată de hârtie, o pensulă cu mai multe culori și i se pune în mâna unui copil. Apoi se pune lucrarea în piața publică, fără nici o explicație. Apoi lângă această lucrare se și o persoanlitate din viața publică care să laude mâzgâlitura copilului. Sunt curios câte lume ar "vedea" arta din mâzgâlitură...