Troc pentru animalute

S-au facut foarte multe actiuni pentru strangere de fonduri pentru animalele fara stapan, am vazut tarabe cu briz brizuri, evenimente de 5 lei pe luna, diverse activitati pentru sensibilizarea populatiei, dar nimic prea impresionant, ba chiar mai mult tind sa cred ca mult au bagat banutii aceia in buzunar, caci nu am vazut prea mult progres.

La fel ca boschetarii de pe strada, prefer sa le cumpar un senwish decat sa le dau un leu si as prefera sa cumpar un sac de mancare decat sa fac acte caritabile care probabil nu ajung unde trebuie. Exista un grup pe facebook de donatii, un fel de freecycle, in care s-au gandit cativa activisti sa isi doneze lucrurile de care nu mai au nevoie, de la haine, margele, papuci etc, in schimbul unei conserve de mancare sau bobite pentru caini sau pisici. Asa da! Mi-a placut ca persoanele respective au postat si fotografii cu mancarea pe care au primit-o in schimbul donatiilor si pot spune ca sunt impresionata. Bravo Brasoveni!

Facebook este noul CV

Recent mi-a povestit o prietena cum a plecat de-a dreptul oripilata de la un interviu. Jobul era pentru un magazin de biciclete, dar domnii care au tinut interviul au dat dovada de foarte mult neprofesionalism. In loc sa o intrebe despre experienta enterioara si cu ce se mananca jobul, mai mult au atacat-o pentru ca voluntariatul nu este munca, au intrebat-o de viata personala si mai nimic ce ar avea legatura cu postul respectiv.

Dupa o perioada vad un anunt pe un grup. Era chiar dansul cu care prietena mea o avut interviu. Postase anuntul care era de cateva luni bune pe bestjobs. Ma gandesc ca nu e chiar arat de greu sa iti gasesti personal intr-un magazin de biciclete. Cat de inapt trebuie sa fii? Sau poate este ceva in neregula cu dansii.

Mi-am permis sa fac un print screen. Ce parere aveti de anunt? Nu vi se pare ceva in neregula? De cand pagina de Facebook este necesar pentru un interviu? Sunt de parere ca serviciul nu ar trebui sa se amestece cu viata personala. Nu am nimic de ascuns si daca ar fi ceva de postat care nu este pentru ochii oricui pot oricand sa imi aleg audienta, dar este cam de prost gust sa ceri facebook-ul la un interviu de parca un CV si un interviu nu este de ajuns sa iti dai seama daca persoana respectiva este potrivita pentru postul vacant.

Pentru ca ma mananca limba de obicei, nu m-am putut abtine sa nu ma distrez putin pe seama dansului si sa vad si eu ce il poate capul. Dupa comentarii va puteti da si singuri seama.

Comentariile au continuat si o tipa a fost foarte de acord cu facebook-ul fiind o cerinta pentru interviu deoarece acest site este un domeniu public. nu personal. Facebook este intr-adevar un domeniu public, dar mi se pare putin ciudat ca un patron sau manager sa te selecteze in functie de pisicile pe care le postezi pe wall.

Oamenii pun diferite masti in fiecare zi, atat la munca cat si in societate sau acasa. Chiar credeti ca o persoana nu ar fi ideala pentru postul dvs. doar pentru ca asculta alt gen de muzica sau nu ii place 9gag? Ba mai mult, voi va puteti da seama cum este o persoana dupa ce isi posteaza pe facebook?

Competentele profesionale nu mai sunt atat de importante daca nu ai si un cont de facebook care sa ateste ca si existi. :)

Psycho

Mi-am atins demult nivelul de toleranta vizavi de depresivii care nu fac altceva decat sa creeze drama in jurul lor cand simt ca le este prea bine.

Nu imi place sa ma port cu manusi si sunt incapabila de mila si compasiune fata de victimele care se pun singure in situatii de rahat. Ceea ce ma dispera cel mai tare este momentul in care cineva trebuie sa fie de vina pentru prostia lor. Chiar am trecut printr-o telenovela acum cateva luni.

Am zero toleranta fata de asemenea specimene care creeaza drame doar pentru un strop de atentie, dar ce ma dispera cel mai mult este tupeul de a te ameninta ca ei se sinucid de parca viata lor sta in mainile celor din jur. Oameni in toata firea, vaccinati, se comporta ca niste copii rasfatati si se dau cu curul de pamant mai ceva ca angry german kid.

Cea mai buna solutie ar fi fost sa sun la spitalul de urgenta si sa las medicii psihiatrii sa isi faca treaba, DAR pentru ca am fost "nominata" prietena buna, trebuie sa indur figuri si sa ofer un umar si sa ascult cum isi plang unii de mila pentru ca le place sa isi complice existenta, iar pentru ca nu sunt persoana ideala pentru rahaturi de genul, ajung sa ma enervez.

Ca sa intelegeti pe scurt ce s-a intamplat. Tipa a luat o decizie drastica si nu se astepta ca oamenii din jurul ei sa fie de acord, motiv pentru care a inceput sa boceasca si sa debiteze niste rahaturi care sunt de neiertat. Am incercat sa ii ofer solutii, sa fiu acolo pentru ea, chit ca m-a supt de orice energie pozitiva. M-am lasat pagubasa si am lasa-o singura. Cand s-a dus omul ei sa discute cu ea, a inceut sa urle din gura de sarpe ca vrea sa fie lasata in pace asa ca s-a imbracat si s-a tirat.

Pentru ca nu tolerez asemenea comportamente de la o persoana care se presupune a fi matura si cu drept de vot, nu m-am obosit sa fac pe eroul. M-am spalat pe maini si am preferat sa nu fie responsabilitatea mea. Am ales fericirea mea personala decat sa imi bat capul cu drame care nici macar nu isi au locul si era de asteptat sa ma trezesc si cu un ditamai romanul pe facebook. M-am distrat copios sa vad cat de multa atentie are nevoie aceasta persoana si cum toate problemele ei defapt gravitau in jurul meu. Am sa postez acest fragment care pe mine personal m-a dat pe spate.

Habar nu ai de ce am plecat in noaptea aia de acasa si ti-a pasat atat de tare incat nici nu te-ai deranjat sa aflii. Ti-ai vazut linistita de ale tale fara sa fi dat macar un sms, un mesaj pe facebook, un telefon, orice, sa vezi daca traiesc, daca sunt bine. Nu am conceput cum oamenii care stau bine mersi in casa mea cat eu am boschetarit 3 zile si am indurat friguri si am dormit la oameni dubiosi si am suferit ca un caine. Te-a durut in cur si asta m-a durut enorm. In general nu tin ranchiuna, insa pentru cat rau mi-ai facut o sa incerc sa ma conving ca nu meriti sa te iert. Am plecat de acasa in primul rand ca v-am simtit impotriva mea, si nu aveai cu cine discuta, nici eu cu voi, nici voi cu mine, dar mai presus de toate, am plecat pentru ca eram atat de disperata incat imi doream cu ardoare sa mor, si aici aveam acces la toate medicamentele, care cu siguranta ar fi devenit un midnight snack dupa ce v-ati culcat voi. 

 Deci pe scurt, eu sunt de vina ca ma joc in retea cu iubitul meu si prietenul lui cel mai bun. Locuiam impreuna provizoriu si urma sa ne mutam. Am fost ca o familie si ne-am inteles extraordinar pana cand s-a trezit individa ca este prea liniste in casa.

Ca sa intelegeti, viata oamenilor din jur sta defapt in mainile mele si eu ar trebui sa imi las principiile deoparte si sa inghit bullshiturile celor din jur, pentru ca ei ma considera prietena lor si risc ca persoana respectiva sa se sinucida din cauza mea, pentru ca prefer sa nu imi bat capul. Eu nu inteleg de unde pana unde oamenii traiesc cu impresia ca mie chiar imi pasa de viata lor si ca ei se sinucid sau nu. Sunt de parere ca fiecare are dreptul de a-si trai viata asa cum vor si daca nu vor sa mai traiasca, n-au decat sa se sinucida, eu nu o sa ii opresc.

Refuz sa cred ca o persoana este atat de instabila psihic si inca nu a fost spitalizata. Si la cate telenovele am trecut in viata mea, in nici un caz nu o sa ma las trasa si in telenovelele celor din jur.

Oamenii sunt ca vremea, unii iti pot lumina ziua cand intra pe usa, iar altii o lumineaza abia cand pleaca. Sunt atatea probleme in lumea asta, numai de drame ieftine nu am nevoie. Fuck off and grow up! :)

Scrisoare deschisa catre ANAF

In primul rand as dori sa va multumesc ca incercati sa va faceti datoria, pacat ca nu in locurile care trebuie. Ati amendat usturator si inchis magazine si cafenele deja falimentare ca nu cumva sa aiba cei din malluri competitie? Pentru ce? Pentru 3 lei in plus in casa de marcat? Sau pentru 50 de lei in minus datorita unei greseli pe care tot angajatul o va plati la sfarsitul zilei? Asta este frauda pe care noi romanii o facem?

Tocmai pentru ca traim in Romania, voi stimati inspectori, ar trebui sa stiti in ce situatie ne aflam si cum se chinuie fiecare cu supravietuirea de pe o zi pe alta, iar voi v-ati crezut mari eroi si ati confiscat pana si urziciile in valoare de 5 lei unei batrane care probabil din banii respectivi si-ar fi luat o paine. Ati fost eroi si ati lasat sute de angajati fara servici pentru cel putin o luna care acum nu isi mai permit sa isi plateasca existenta. Si asa salariile din tara asta sunt mici si abia ne descurcam de pe o zi pe alta, v-ati asigurat sa ne reamintiti in ce tara traim.

Ati pus gand rau afacerilor mici, dar la bisericile care nici nu platesc impozite nu s-a gandit nimeni? In locul in care frauda este in plina glorie nu ati indraznit sa faceti o vizita? Suntem obligati sa platim taxe si contributii bisericii romane inca din salariul personal, cutia milei este prezenta in fiecare biserica sa nu mai spun de cum se plimba cantorul cu tava printre oameni si se uita lung la tine daca nu au pus un leu in tava, dar eu nu am vazut un preot sa imi dea un bon fiscal pe o slujba, cununie religioasa sau inmormantare cu toate ca serviciile lor nu sunt tocmai mici!

Cum puteti sa inchideti ochii in fata adevaratilor rechini si sa va bateti joc de oamenii care si-au dedicat zile si nopti sa construiasca ceva. Poate ca nu va pasa de afacerile mici, dar macar de oamenii care au muncit din greu sa poata puna ceva pe masa, macar la ei ati fi putut sa va ganditi.

Traim pe salariu minim pe economie si abia reusim sa supravietuim cu taxele si noile legi cu care sperati voi sa va imbogatiti. Imi pare rau, dar eu nu mai vreau sa traiesc in aceasta tara! Va mirati ca ceii mai buni medici si mesteri pleaca dincolo? Va mirati ca tinerii prefera sa munceasca pe minim pe economie dincolo decat in aceasta tara nenorocita in care nici o asigurare medicala nu ne asigura o aspirina gratuita?

Cred ca imi permit sa vorbesc in numele multor romani ca ne iubim tara foarte mult, iar oameni ca voi ne imping sa plecam departe si sa nu ne mai intoarcem. Imi iubesc tara, dar nu si conducatorii acestui popor.

O poveste :)

INTRODUCERE
Doar pentru ca relatia ta este in plina glorie si totul este roz si pufos, asta nu inseamna ca va dura o vesnicie si te plezneste dupa cativa ani realitatea si iti dai seama ca defapt nu ti-ai trait viata asa cum ti-ai dorit, ca nu ai ajuns nici macar pe aproape de telurile pe care le aveai in tinerete, ca barbatul de langa tine nu te mai iubeste si te trateaza ca pe o mobila.

Oglinda a devenit cel mai mare dusman al tau. Ti-e sila sa te mai faci frumoasa pentru ca ti-ai implint scopul de a te casatori cu omul tau si realizezi ca nu mai esti atata de supla pe cat ai fost odata, dar alegi sa iti intorci spatele si sa iti continui rutina monotona.

Nu iti faci probleme de ziua de maine si in nici un caz pe viitor. Toate zilele sunt la fel: daca nu mergi la munca, stai acasa si dormi. Nu mai ai sot, ci un coleg de saltea. Te-ai saturat de aceleasi pozitii de sex; si asa faci sex odata pe luna. Te gandesti ca poate altul ti-ar umple golurile din suflet, ai nevoie de o schimbare, de o aventura, dar ti-e lene si sa iti iei o cana cu apa, asa ca te pui inapoi la somn cu gandul la o viata mai frumoasa.

INTRIGA:
Din greseala ai dat nas in nas cu lumea din afara bulei tale. Vezi oameni frumosi si veseli si te gandesti cu nostalgie la tineretile tale si serile romantice pe vara pe care le-ai trait candva cu sotul tau. Te uiti la el lung, dar el nu schiteaza nimic; este prea concentrat la meci.

Iti dai seama ca nu mai este barbatul de care te-ai indragostit, nu iti mai da atentie, nu iti mai aduce flori, nu te mai saruta cu pasiune, iar sexul a devenit mai mult o rutina decat o distractie.

Ai impresia ca prietenii lui sunt mai importanti decat tine. Are mai multe activitati cu prietenii decat aveti voi si deja te deranjeaza raceala cu care te trateaza. Tacerea si ignoranta lui este deja o insulta pentru tine si te simti in plus. Ttrebuie sa faci ceva in privinta asta.

Incerci cumva sa ii captezi atentia, dar dupa atatia ani impreuna, monotonia a prins radacini adanci. Incepi sa disperi. Te cuprind tot felul de ganduri si intr-un moment de furie vrei sa pui punct.

Esti sigura ca asta este cel mai bine pentru amandoi. Meritati sa fiti fericiti si dupa cateva zile de liniste, iti iei inima in dinti sa ii dai verdictul.

DESFASURAREA ACTIUNII:
Il iei deoparte si ii spui ce ai pe suflet si el este de acord cu tine fara a schita un gest de tristete. In nici un caz nu era reactia la care te asteptai si simti cum din nou ti se frange inima.

In momentul respectiv simti cum te cuprinde o ura combinata cu gelozie si tristete absoluta. Ai abandonat orice gandire rationala in momentul acela si nu iti pasa de nimeni si nimic nu te poate imblanzi. Ti s-au destramat visele si realizezi ca de ceva timp incoace ai trait intr-o minciuna. Viata ta nu este asa cum o descrii pe Facebook.

Acesta este momentul in care simti cum iti crapa inima si ti se ineaca ochii in lacrimi. Esti socata de relaxarea lui si stai sa te gandesti daca lui chiar ii pasa de tine sau nu. A stat atat din obisnuinta sau din mila? Din nou te cuprind sute de ganduri care te mananca pe dinauntru. Dintr-o data simti cum toti demonii tai se trezesc din somul vesnic si se rascoala asupra ta. Deja nu mai ai control asupra emotiilor si ca o bomba, ai explodat si ai ucis si ultima farama de omenie din tine.

PUNCTUL CULMINANT
Te uiti accidental in oglinda si te izbeste o realitate morbida. Nu mai esti fata de care s-a indragostit. Dormi 16 ore pe zi pentru ca nu ai motivatie de a face ceva in realitate. Refulezi in lumea viselor unde casnicia ta este perfecta, iar sotul tau te iubeste cu adevarat. Vrei un sot care sa te iubeasca ca in povesti! Dar cum poti sa vrei asta, cand tu nu esti sotia perfecta? Ce dai, aia primesti si te cuprinde o tristete enorma ca din nou ai tras cu ochiul in lumea reala, dar iti doresti sa te ascunzi repede in bula ta personala in care va puteti ignora fericiti si pana la adanci batraneti.

Ai uitat ca esti adult si ai lasat toate emotiile sa te domine. Plangi ca un copil pedepsit si trimis la colt pe nedrept. Bocesti cu bale si muci si te intrebi de ce nu te iubeste nimeni. Dar cum te poate iubi cineva daca tu insati te urasti? Vrei sa mori dar nu ai tupeu sa o faci. Ii spui celor prezenti dand din coate si plangi in continuare. Ai uitat ca esti un adult, ai uitat de responsabilitati, bun simt si din nou te-ai aruncat in spatele celor din jur si ai devenit o povara care ingreuneaza sufletul celor din jur.

DEZNODAMANTUL:
Dupa o liniste indelungata, intr-un final s-au calmat apele. Pana la urma nu v-ati despartit, amandoi ati imbatranit si nu aveti destula motivatie sa va mai cautati fericirea in alta parte. Va prefaceti ca nu s-a intamplat nimic si asteptati sa intrati din nou in rutina voastra monotona.

E ok si asa. Pana data viitoare... 

Calul de capatat nu se cauta de dinti

Din categoria "calul de capatat nu se cauta de dinti", nu inteleg de unde pana unde au oamenii impresia ca eu datorez cuiva servicii si favoruri gratuite.

Ca sa ma fac inteleasa odata pentru totdeauna, cine vrea fotografii sa isi lase fitzele si frustrarile la usa.

Daca nu stii sa dai un buna ziua pe strada, nu te obosi sa ma suni doar pentru ca ai nevoie de ceva de la mine.

Mi se pare deja penibil cand fac un pret redus unui prieten sau cunoscut sa stea sa imi negocieze pretul.

Doar pentru ca ai impresia ca am timp liber, nu inseamna ca imi si doresc sa mi-l petrec facand acte caritabile. Si vizavi de timpul meu, ma lipsesc si se secretare care incearca sa imi faca program.

Exista momente in care pur si simplu nu am chef. Nu va mai ofticati de parca eu va datorez ceva.

Nu am de gand sa mai imi bat joc de munca mea si timpul meu liber prefer sa mi-l savurez.

Si cu astea fiind spuse, m-am spalat pe maini de pretentii si prietenii pe interes, caci de prieteni nu am dus niciodata lipsa si trebuie sa recunosc ca cei mai buni prieteni ai mei mai mult de o vorba buna nu isi doresc de la mine si ne vedem odata pe an. Nu este nimeni obligat sa ma placa sau sa ma iubeasca.

Auto descriere

Dupa cateva evenimente recente am observat cum oamenii interpreteaza atitudinea mea vizavi de foarte multe situatii asa ca astazi am sa impart cu voi o bucata din viata mea personala sau mai exact fac un "compromis" sa explic cum functionez eu.

Sunt o persoana care nu prea tolereaza drama, apucaturile telenovelice si persoanele care definesc stereotipurile muierii frustrate - aici intra si barbatii. Nu imi plac barbatii cu apucaturi muieresti, paranoici sau gelosi. Sunt satula de oameni care au pretentia ca sa ma schimb, sa ma mulez dupa personalitatea lor sau sa fac compromisuri de dragul lor.

Ma detasez foarte usor de oamenii toxici care ma consuma ca pe o baterie, la fel ca si relatiile, astazi iti ridic statuie si maine o pot prabusi pe tine. Imi place ca intre doua persoane sa existe minimul de respect, daca nu, maximul de ignor.

Sunt o persoana simpla. Imi place sa le spun lucrurilor pe fata si imi place sa fiu tratata cu aceeasi moneda, iar oamenii care mint pe gratis sunt primii de care ma lipsesc. Mi-e foarte greu sa ma port cu manusi cu oamenii si incerc cu toate ca de cele mai multe ori nu imi iese.

Multi m-au judecat a fi egoista, rea, altruista si poate sunt, dar in acelasi timp imi place sa ma detasez de persoanele carora le place sa isi puna fortat problemele personale in carca mea. Nu imi plac oamenii negativi care sunt ca niste vampiri energetici si te trag in problemele lor personale. Ma dispera cei ce ma ameninta ca se sinucid, am impresia ca isi pun viata in mainile mele si se asteapta ca eu sa ii opresc. Am zero toleranta pentru cei ce tanjesc dupa atentie prin cele mai urate si violente metode.

Eu voi fi mereu acolo ca sa ascult pe cineva la nevoie si sa dau un sfat dar este alegerea lor ca il iau in considerare sau nu, caci fiecare are dreptul la viata lui personala, la opinii si alegerile personale stau numai in mainile lor.

Atitudinea mea poate fi usor interpretata cu nepasarea, dar defapt imi pasa de cei din jur, dar in acelasi timp imi pasa si de mine incat sa stiu cand este cazul sa ma retrag si sa nu imi consum energia. De obicei ma consum, odata, de doua ori, dar la un moment dat prefer sa iau distanta.

Nu citesc ganduri, nu imi place sa interpretez situatii, nu imi place sa fiu trasa in viata personala a nimanui. Nu am pretentii de la nimeni si nici nu vreau ca cineva sa se muleze dupa personalitatea mea. Imi place sa existe cat de cat o anumita distanta intre mine si cei din jur, caci imi place sa traiesc in bula mea personala si nu a altora.

Am pretentia de la oamenii din jur sa imi spuna cand gresesc in momentul in care am gresit. Dupa X timp nu mai este importanta nici problema si nici persoana. Invat din greseli si incerc sa repar daca este posibil, dar nu imi pierd timpul cu persoane pe care le intrebi care le este problema si vin cu raspunsul "Stii tu..."

Nu duc lipsa de oameni in viata mea, sunt o persoana extraordinar de activa si sociala, iar de cele mai multe ori imi place sa iau postura lupului singuratic. Fara drame, fara complicatii, fara agitatie.

La capitolul viata intima, sunt multumita cu viata personala si nu datorez nimanui mai multe explicatii. Nu sunt perfecta, nu am fost niciodata si nici nu vreau sa fiu. Gasesc fericirea in lucrurile marunte si incerc pe cat posibil ca relatia mea sa fie cat mai simpla, bazata pe respect si intelegere orice ar fi.

Nu ma consider un exemplu, nu sunt femeia perfecta, nu vreau sa ma ridice nimeni in slavi sau sa imi calce pe urme. Asta este un raspuns la un repros cum ca eu as indemna pe toata lumea sa faca ca mine, ba chiar din contra, faceti ca voi, traiti-va viata fara sa depindeti de oamenii din jur! Gresiti, suferiti si invatati din experiente.

Cu astea fiind spuse, ma intorc la ale mele si va doresc o zi frumoasa si plina de energie pozitiva!

Negativism si ipocrizie

Cel mai frumos moment din viata a fost cand m-am detasat de oamenii negativi din viata mea. In momentul acela viata mea s-a usurat radical.

Printre cele mai mari greseli pe care le-am facut si le fac pana si in ziua de astazi este sa cred ca eu pot sa ajut o persoana negativa. Nu am reusit si m-am consumat ca o baterie incercand.

Am intalnit foarte multe persoane care se hranesc cu suferinta si negativism si se pun singuri in situatii in care tot ei ajung sa sufere.

Un prieten foarte drag mi-a spus ca marea majoritate a problemelor si sa traumelor pornesc din copilarie si probabil ca parintii nu i-au iubit destul sau probabil ca sunt mult incapabili sa se descurce singuri fiind mereu dependenti de altii dar de ce trebuie aceasta negativitata raspandita? Este una cand iti imparti un of si alta cand deja incepi sa te simti responsabil pentru acea persoana.

Cred ca sunt anumite persoane care au o placere sadica de a se tortura, dar si pedepsesc pe cei din jur pentru demonii lor. E ca un cancer care il simti cum creste si devine din ce in ce mai greu si eu vorbesc ca persoana care este alaturi de negativist.

Dar cand devine negativistul ipocrit? In momentul in care isi pun singuri piedici dupa care iau rolul de "Drama Queen" ca viata lor este de rahat si sunt singuri, dar invinovatesc pe cei din jur pentru esecul lor.

Deja ma simt ca mormonii aceeia care iti bat la usa "buna ziua, aveti un moment sa discutam despre aspectele bune din viata dvs in loc sa va ascult cum va plangeti de mila pentru ca sunteti inapti sa va bucurati de ceea ce aveti?". Oare chiar se merita efortul cand sunt atatia psihiatrii? Se zice ca cel mai bun psiholog este prietenul care te asculta, dar ce faci in momentul in care esti amenintat ca acea persoana se sinucide sau ca de ce sunt ei blestemati si nu sunt niciodata dispusi sa sa ia initiativa de a schimba ceva? Oare as fi o persoana rea sau egoista daca as intoarce spatele si mi-as vedea de oile mele?

Ma lupt mereu cu ideea ca niste oameni atat de ok au niste demoni atat de urati care nu numai ca ii mananca pe dinauntru, dar ii mananca si pe cei din jur. Ma enerveaza deja cat egoism exista in persoanele acestea care iti sug toata energia si cum cred ca totul ar trebui sa se invarta in jurul lor cand nici macar nu au luptat ca sa ajunga unde vor.

Ma enerveaza cand vad unele persoane negative cum au impresia ca toata lumea i-a gresit, dar al naibii daca si-ar fi numarat propriile greseli, al naibii daca ar schimba ceva in viata lor de cacat, dar au pretentia ca toata lumea sa se schimbe pentru ei, sa ii accepte, sa ii inteleaga sau sa ii iubeasca dupa bunul lor plac.

Ma enerveaza cum ma fac sa ma simt eu responsabila pentru ca viata lor este de rahat si este o adevarata povara cand tot eu ar trebui sa fiu blanda si intelegatoare cand ma ameninta ca ei se sinucid si sa nu le mai pasa de nimic pe lumea asta, dar am ajuns intr-un punct in care imi vine sa imi bag picioarele in problemele fiecaruia si o sa aleg sa ma bucur de viata mea personala. Stiti ce o sa se intample atunci? O sa fiu condamnata ca am abandonat si nu sunt in stare sa isi vada de propria viata.

Eu aleg sa fiu fericita si aleg sa invat din fiecare tragedie din viata mea. Aleg sa nu ma mai consum cand sunt atatea lucuri frumoase de care ma pot bucura decat sa imi plang de mila o viata intreaga.

"Am învăţat că indiferent cat de mult suferi,

Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta."

Octavian Paler

Este la moda sa nu iti vaccinezi copii

Se presupune ca traim in era informatiei si a tehnologiei. Putem sa depistam galaxii la milioane de ani lumina, avem energie solara si prindem wi-fi pana si in transportul in comun, cu toate astea se pare ca prea multa informatie strica, ba chiar mai mult, prosteste populatia.

In loc sa evoluam, ne intoarcem inapoi in evul mediu si bolile care candva erau fatale acum dispar printr-un simplu vaccin, dar se pare ca acele boli au aparut din nou pentru ca unii oameni considera ca acel vaccin este toxic si provoaca autism, cu toate ca medicii nu au depistat inca cauzele autismului, dar de ce sa ascultam de medici cand exista atatea articole pe internet?

Nu stiu daca oamenii chiar sunt atat de inculti sau e doar un trend idiot in care cred ca este ok sa iti pui copii in pericol. Ma astept ca sa moara cativa si toata hipsterimea sa dea vina pe conspiratii si Illuminati.

Suntem expusi mereu poluarii. Pana si apa de la robinet este daunator corpului, dar este ok sa nu ne vaccinam copii si sa ii hranim legume si fructe de la Carrefour, dar sunt bio caci sunt la suprapret!

Nu traiti in padure la aer curat, fiecare produs pe care il bagati in gura este procesat, organismul este obisnuit cu boli minore care pentru un copil nevaccinat poate fi fatal; noi avem anticorpii necesari pentru a trai in lumea in care traim, ce va face sa credeti ca un remediu natural iti poate salva copii de la o viata poluata?

Ma oftic cu cat tupeu isi baga unii p*l@ in anii de studiu in medicina, doar pentru ca au impresia ca s-au documentat ei mai bine pe internet. Mi-e scarba de prostia de care suntem inconjurati.

Fotografia: o pasiune scumpa

Fotografia este o pasiune scumpa si exista doua categorii de fotografi: cei ce dau mii de euro de la bun inceput si orice ar face tot nu reusesc sa faca fotografii bune si fotografi care se descurca cu ce au.

Un fotograf profesionist nu se masoara dupa marimea obiectivului si unii fotografi vor sa faca mai mult arta decat sa iti faca tie poze sa ai ce pune pe facebook. Pentru asta exista telefoane, instagram, s-au inventat trepiede speciale pentru selfie-uri, dar daca chiar ti neaparat sa stai in fata aparatului foto, ai putea sa scoti si un ban din buzunar.

Am observat cum oamenii nu apreciaza fotografii cand vine vorba de bani. Toata lumea isi doreste poze profi, dar foarte putini ar si plati pentru ele.

Ceea ce multi dintre voi, necunoscatori in domeniu, este faptul ca acel aparat a costat mult prea mult ca sa iti faca tie 1000 de cadre pe un fundal alb sau negru pe gratis. Aparatul, la fel ca si orice alt obiect, este consumabil si cand investesti peste 5000 de lei in aparatura foto, lentile sau blitzuri, nu se merita acele nopti albe si zile negre muncind sa aduni banii aia, ca sa faci poze la oameni care au nevoie de o poza noua de profil pe facebook.

Unii isi doresc sa faca o afacere din asta, iar altii vor sa faca arta. Am fost in ambele tabere si acum ma simt ca am ajuns din nou in punctul acela in care sunt un artist cu un aparat care ar trebui schimbat, dar ma descurc.

Scopul meu a fost mereu sa fac oamenii sa se simta bine in pielea lor, cu toate astea sa nu va asteptati ca eu sa imi pierd noptile in photoshop doar pentru ca voi nu va puteti accepta asa cum sunteti. Eu imi doresc sa ofer mai multa incredere de sine prin a le arata oamenilor cat de frumosi ii vad eu prin ochii mei.

Scriu aceasta postare pentru a va face sa intelegeti ca sunt oameni care au muncit mult sa isi permita aparatul foto pe care il au si multi nu sunt dispusi sa va hraneasca narcisismul gratuit, iar cei ce isi doresc sa isi expuna ideile artistice, vor sa lucreze cu oameni carora nu le este frica de critica, au incredere in fotograf si creeaza arta impreuna.

De foarte multe ori cand am fotografiat pe cineva pe gratis sau pentru ca "ne stim", am fost supusa unui stres foarte mare pentru ca persoana aceea nu se accepta asa cum este sau in mod constant imi spun care sunt unghiurile lor bune in care isi doresc sa fie pozate pentru ca ele stiu mai bine cum arata. Toate astea sunt urmate de pretentia de a le corecta defectele in photoshop, iar in momentul in care persoana pe care ai fotografiat te roaga sa nu folosesti imaginea lor in portofoliul tau personal, este momentul in care eu personal o iau razna pentru ca DIN NOU, mi-am batut joc de munca mea.

Nu are rost sa vorbesc de oamenii ce vor toate pozele raw sa si le editeze ei cu instagram si sa se laude ce modele de modele sunt dupa ce ti-au facut peri albi atata in timpul sedintei foto cat si dupa.

Cand zic ca fotografia este o pasiune scumpa ma refer la faptul ca sunt scumpe atat aparaturile foto, cat si timpul dedicat unor oameni care nici macar nu au bunul simt sa zica cine le-a facut poza respectiva. Mai aveti tupeu sa faceti bot cand vi se cer bani pentru fotografii de rahat??